Cu toate acestea, potrivit Barometrului, aproximativ 77% din bănci anticipează intensificarea activităţii de creditare şi, deşi numărul acestora este mai mic decât în 2014 (80%), procentajul celor care se aşteaptă la o creştere semnificativă a creditării s-a dublat faţă de anul 2014. În plus, aşteptările sunt mai optimiste decât în restul ţărilor europene acoperite de studiu, unde doar 51% au astfel de aşteptări. 

'Băncile preconizează relaxarea parţială a politicilor de creditare în sectoare precum industria, agricultura, sănătate şi pe segmentul IMM-urilor, dar există în continuare aspecte care descurajează sau cresc costul creditării în condiţiile în care creditarea este la cel mai scăzut nivel din regiune relativ la PIB. Modificările aduse cadrului legislativ al insolvenţei nu sunt suficiente în lipsa unei schimbări semnificative în ceea ce priveşte aplicarea lui. Problemele întâmpinate de bănci în această privinţă reprezintă principalul aspect care descurajează creditarea companiilor', a declarat preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea. 

Segmentul IMM-urilor, sănătatea, industria şi IT-ul au fost menţionate şi de studiul european ca fiind sectoarele în care politicile de creditare mai degrabă se vor relaxa. Atât în România, cât şi în restul ţărilor acoperite de studiu, construcţiile, sectorul imobiliar comercial şi transporturile au fost sectoarele pentru care bancherii se aşteaptă la restricţii suplimentare.

Potrivit studiului, peste 80% dintre bancheri se aşteaptă la o îmbunătăţire a performanţei financiare a liniei de servicii retail banking, procentajul fiind mai optimist decât în anul 2014, când 67% anticipau o îmbunătăţire. În privinţa corporate banking, aproximativ 62% din bănci se aşteaptă la o îmbunătăţire puţin sub nivelul de 67% din 2014. 

Totodată, aproximativ 85% din bănci anticipează o intensificare a iniţiativelor de promovare a creşterii faţă de numai 55% în 2014. Acest procentaj este semnificativ mai mare decât în restul ţărilor europene acoperite, unde numai 59% au astfel de aşteptări. 

Pe zona de retail, peste 90% dintre bănci anticipează o creştere a cererii de credite imobiliare, dublu faţă de 2014 când doar 41% estimau o creştere. În plus, aproximativ 24% se aşteaptă chiar la o creştere semnificativă a cererii pentru credite imobiliare. Şi în cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se aşteaptă la o creştere a cererii faţă de 65% în sondajul din 2014. Într-o proporţie de 70% băncile anticipeaza creştere şi în privinţa cererii de creditare pentru clienţi persoane juridice, dar ceva mai puţin decât în 2014 când 80% aveau astfel de aşteptări. 

Peste 80% din bănci se aşteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească, iar dintre acestea 40% preconizează chiar o scădere. Procentul este similar cu 2014, dar ponderea celor care se aşteaptă la o scădere semnificativa a crescut la 27% (faţă de 5% în 2014). 

Conform barometrului, se intensifică aşteptările privind consolidarea sectorului bancar atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu. Aproximativ 50% dintre bancheri se aşteaptă la o consolidare de anvergură medie în următoarele 12 luni (faţă de numai 24% în 2014) în timp ce la orizontul următorilor 3 ani 41% din bănci estimează o consolidare de mare anvergură, cu mult peste procentajul de 14% din 2014. 

Băncile sunt mai interesate decât în 2014 de vânzarea de active, proporţia celor care iau în considerare acest aspect ajungând la 59%, dublu faţă de anul trecut, însă în majoritatea cazurilor este vorba de credite neperformante. A crescut totuşi la 14% proporţia băncilor interesante de parteneriate şi joint ventures, dar se plasează cu mult sub nivelul indicat de studiul european (34%). 

Aproximativ 55% dintre bănci se aşteaptă să reducă uşor numărul de angajaţi, mai mult decât în 2014, când doar 29% din bănci făceau astfel de previziuni. Se estimează că cheltuielile cu remunerarea angajaţilor nu vor scădea în peste 80% din bănci şi chiar vor creşte în 32% din acestea.

EY România a realizat, în baza unui parteneriat cu Asociaţia Româna a Băncilor (ARB), cea de a doua ediţie a indicelui industriei bancare denumit Barometrul Bancar ARB & EY prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB. La ediţia din acest an a sondajului au participat bănci totalizând o cotă de piaţă în funcţie de active de aproximativ 90%. 

"Barometrul Bancar ARB & EY este un instrument valoros de benchmarking care reflectă modul în care conducătorii din sistemul bancar anticipează evoluţia pe următoarele 12 luni a mediului economic, mediului legislativ şi de reglementare, a tendinţelor şi aşteptărilor clienţilor, respectiv implicaţiile acestor evoluţii asupra instituţiilor pe care le conduc", a declarat preşedintele Consiliului Director al ARB, Sergiu Oprescu.

AGERPRES