"Cred că de fapt avem o şansă să prevenim ca aceste tarife să-şi facă efectul", a afirmat joi Peter Altmaier la postul public de televiziune ARD. 

Preşedintele Donald Trump negociază cu câteva state posibilitatea acordării unor excepţii la noile tarife la importurile de oţel şi aluminiu, a anunţat vineri Casa Albă. Preşedintele American a anunţat pe 8 martie introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, dar a exceptat Canada şi Mexic şi a oferit posibilitatea excluderii altor aliaţi. Taxele ar urma să intre în vigoare în data de 23 martie. 

Uniunea Europeană şi Japonia au cerut Washingtonului să fie exceptate de la noile tarife la importurile de oţel şi aluminiu, argumentând că exporturile lor nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite. 

Comisia Europeană va răspunde la tarifele pe care intenţionează să le aplice Statele Unite ale Americii pentru importurile de oţel şi aluminiu prin introducerea unor taxe vamale pentru o serie de produse din SUA, valoarea acestor exporturi în UE fiind de 6,4 miliarde euro. Executivul comunitar a publicat vineri două liste cu produsele care vor fi afectate de posibilul răspuns european care, conform Bruxellesului, vor reprezenta echivalentul daunelor provocate de acţiunea SUA. 

Prima listă, a cărei valoare va fi de 2,83 miliarde euro, împărţită între produse din oţel, agricole şi din alte sectoare, va trebui notificată Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în maximum 60 de zile din momentul în care administraţia americană oficializează măsurile anunţate, ceea ce, probabil, se va întâmpla pe 23 martie. 

Documentul include produse precum porumb dulce, suc de portocale, merişoare, bourbon, orez, produse de machiaj, tutun, motociclete, articole de îmbrăcăminte şi zeci de clase de ţevi, tuburi şi structuri de oţel folosite în construcţii şi industrie. 

Toate acestea vor avea o taxă de 25 % ce ar putea fi aplicată din orice moment după notificarea listei la OMC, au precizat sursele care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Acestea au confirmat, de asemenea, existenţa unei a doua liste şi, deşi nu au spus valoarea exactă a acesteia, au afirmat că cele două liste totalizează 6,4 miliarde euro, cee ce înseamnă că a doua serie de produse va avea o valoare de circa 3,6 miliarde euro. Documentul include multe bunuri prezentate deja în prima, dar şi altele, precum fixativ de păr, prosoape de bucătărie, pături sau articole de ceramică, veselă şi anumite tipuri de camioane, printre altele. 

Această listă va putea fi aplicată numai în momentul în care OMC va stabili că măsurile impuse de SUA sunt ilegale sau după trei ani de la data implementării acestora, respectiv 23 martie 2021. 

Dintre acestea, unele articole vor fi folosite ca răspuns la tarifele pentru oţel şi vor fi supuse unor taxe europene de 25%, în timp ce pentru acelea folosite ca reacţie la tarifele pentru aluminiu, taxele vor fi de 10%, dar nu s-a stabilit încă ce produse vor intra în fiecare categorie.