“Am obținut un profit net de peste 17,3 milioane lei, în creștere cu 5% față de 2014 și o valoare a creditelor acordate de 950 milioane lei, în creștere cu 14%”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.

Informaţii financiare la 31 decembrie 2015:

  • Profitul net: 17.398.101 Lei, în creştere cu 5% faţă de 2014
  • Profit operațional: 25.620.000 Lei, în creştere cu 17%
  • Capitaluri proprii: 126.297.591 Lei, în creștere cu 16%
  • Rata de adecvare a capitalului (conform normelor BNR): 24%
  • Credite neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile: 1,68%
  • Valoarea creditelor acordate: 950.000.000 Lei, în creștere cu 14%
  • Expunere din credite: 713.400.000 Lei, în creștere cu 25%
  • Număr clienți activi: 1.700

 

În 2015, compania a continuat să lanseze produse, precum Creditul Avans Porumb Forward – o soluție de finanțare destinată fermierilor care aleg să valorifice recolta pe baza unui contract forward, pentru a beneficia de prețuri favorabile, înainte de perioada de recoltare. Totodată, decizia multor fermieri de a nu valorifica producția imediat după recoltare a însemnat pentru Agricover Credit dublarea valorii creditelor pe stoc, comparativ cu 2014. Creșterea interesului din partea clienților pentru acest tip de finanțare a reprezentat o oportunitate pentru companie de a răspunde imediat solicitărilor specifice ale acestora. 

Numărul de clienți activi ai Agricover Credit s-a ridicat la peste 1.700 în 2015, în creștere cu 10% față de anul anterior. De asemenea, un aspect important l-a constituit extinderea portofoliului către clienții micro, mici și mijlocii. Pentru anul 2016, compania are în vedere continuarea acestei direcții de dezvoltare a portofoliului și construirea unor noi produse speciale pentru acest segment.  

Contextul actual și direcții de dezvoltare pentru 2016

Anul agricol 2015 a fost unul dificil din punct de vedere al profitabilității afacerilor din agricultură, fiind înregistrate scăderi ale producțiilor de cereale și oleaginoase cu circa 30%, precum și o volatilitate crescută a prețurilor la nivel mondial. Acești factori au determinat prudență în ceea ce privește politica de creditare, provizionare și de majorare a expunerii pe client.

Totodată, având în vedere evoluțiile recente ale pieței, este de așteptat ca o mare parte din creditul furnizor utilizat pe scară largă de fermieri pentru achiziția de inputuri necesare producției, să fie înlocuit cu creditul financiar, mai atractiv și mai transparent. Din acest punct de vedere, Agricover Credit deține toate resursele și cunoștințele necesare pentru a oferi soluții care răspund nevoilor actuale de finanțare a fermierilor. 

Automatizarea fluxurilor operaționale, prin dezvoltarea unui sistem informatic complex, va reprezenta un motor de creștere în 2016. Acesta va asigura un plus de flexibilitate și de eficiență în activitatea de finanțare prin reducerea timpului de așteptare și procesare a informațiilor. Fermierii vor continua, astfel, să beneficieze, simplu și rapid, de soluții personalizate și inovatoare, într-o manieră nebirocratică (time to money 7 zile). În același timp, planurile Agricover Credit pentru 2016 includ deschiderea a patru noi sucursale.