Europenii au, de secole, obiceiul să înceapă masa cu un aperitiv. Și nu vorbim aici doar de mizilicurile care sunt puse de obicei pe masă ca să-ți mai potolească foamea până când preparatele de bază sunt gata. Ci, mai ales, de băuturile acelea ușor alcoolizate, care pot fi băute înainte de masă sau la petreceri, înviorând orice reuniune. Trebuie să aibă un gust dulce-acrișor și să stimuleze, prin compoziția lor, sucul gastric. Cuvântul originar este franțuzescul „aperitif“, care  provine din latinescul „aperire“, ce înseamnă a deschide. Sensul găsit de francezi pentru băuturile sau gustările pe care le putem reuni sub această noțiune se referă, bineînțeles, la pofta de mâncare pe care acestea au darul să ți-o stârnească. Francezii, italienii sau grecii preferă vinurile fortifiate sau băuturile  pe bază de anason, la început de masă. Sau vermuturile, care sunt, de fapt, vinuri fortifiate (întărite cu alcool adăugat ulterior) și îmbogățite cu combinații de ierburi și condimente care au darul să potențeze aroma băuturii și să-i dea acel gust dulce-acrișor despre care vorbeam. De câteva veri încoace, se poartă și cocktailurile cu prosecco și lichior de fructe și ierburi, precum Aperol Spritz, Martini Royal sau Hugo. Însă, evident, lista rămâne deschisă. Și putem trece în revistă aici câteva exemple pe care le putem prepara și noi acasă și care merită gustate și frecventate chiar vara aceasta.

Vermut Soda

Într-un pahar mic de bar plin cu gheață, turnați două măsuri de vermut și încă pe atâta apă minerală. Vermutul poate fi roșu dulce (Martini, Dubonnet) sau alb, sec (Noilly Prat, Martini Dry). Acest amestec merită complimentat de două trei fructe proaspete adăugate la sfârșit (căpșuni, zmeură, afine, mure)
 

Corpse Reviver

Într-un shaker plin cu gheață amestecați o măsură de gin, una de vermut sec, una de Cointreau, una de suc de lămâie și un strop de bitter. Strecurați amestecul într-un pahar de martini bine răcit și decorați cu o bucată de coajă de portocală

 

Grepfruit Agua Fresca

Într-un pahar înalt de bar plin cu gheață amestecați o măsură de tequila blanco, una de vermut roșu dulce și completați apoi cu suc proaspăt de grepfruit roz. La final, decorați cu câteva frunze de mentă

 

Venetian Cup

Într-un shaker plin cu gheață amestecați o măsură de Campari și o măsură de Pimm’s. Strecurați amestecul într-un pahar înalt plin cu gheață și completați cu ginger beer până sus.

 

Stella Rosa Aperol

Puneți patru-cinci cubulete de pepene rosu într-un blender, laolaltă cu o jumătate de măsură de miere, o măsură de Aperol, o măsură de gin și o măsură de suc de lămâie. Amestecați bine ingredientele și apoi strecurațile într-un pahar mare de vin umplut pe jumătate cu gheață pisată

 

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.