Inspectorii DGAF au identificat şi stabilit un prejudiciu de circa 12 milioane euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată aferentă comercializării de produse electronice şi electrocasnice (televizoare LCD, aparate de aer condiţionat, aspiratoare), potrivit DGAF.

În urma verificărilor demarate în decembrie 2013, inspectorii antifraudă fiscală au constatat că 22 persoane de origine română şi chineză au organizat un lanţ comercial fraudulos de 15 firme în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA datorate statului român.

Produsele erau introduse pe teritoriul Uniunii Europene prin portul Pireu (Grecia), vândute aparent unor firme din Bulgaria şi achiziţionate intracomunitar în România în mod exclusiv formal, unde erau realizate circuite scriptice de tranzacţionare succesivă, iar la vânzarea produselor pe lanţ se omitea declararea şi virarea TVA de colectat şi de plată.

În acest mod, ultima firmă din lanţul comercial şi beneficiarul produselor electronice, solicita decontarea TVA aferentă mărfurilor livrate celor mai mari lanţuri de comercianţi din domeniul electronicelor şi electrocasnicelor de pe piaţa românească. (Sursa: Agerpres)