Surpriză mare la Australian Open! Bianca Andreescu (20 ani), jucătoarea din Canada de origine română, considerată a opta favorită a turneului, a fost eliminată de o jucătoare în vârstă de 35 de ani.

Bianca Andreescu pleacă de la Australian Open după doar două meciuri

Bianca Andreescu (locul 9 WTA) s-a întâlnit în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Melbourne cu Su-Wei Hsieh (locul 71 WTA) din Taipei. Partida a durat 83 de minute, iar la final jucătoarea asiatică s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2.

Andreescu a fost condusă cu 4-0 în primul set şi cu 3-0 în cel de-al doilea. Ea nu a găsit soluții pentru jocul variat al sportivei din Taipei, care a impresionat și prin deplasarea formidabilă din teren, relatează Digisport.

Românca ce reprezintă acum Canada venea după victoria din turul întâi împotriva Mihaelei Buzărnescu, scor final 6-2, 4-6, 6-3. Meciul de luni a fost primul meci oficial jucat de Bianca Andreescu după accidentarea la genunchi, suferită în octombrie 2019, la Turneul Campioanelor. În plus, ea a fost nevoită să efectueze o carantină strictă la sosirea în Australia, după ce antrenorul ei a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Zi excelentă pentru Sorana Cîrstea la Australian Open

După un meci care a durat mai bine de două ore, Sorana Cîrstea (68 WTA) a reuşit să o învingă pe cehoaica Petra Kvitova (8 WTA). Românca s-a impus cu scorul de 6-4, 1-6, 6-1.

Petra Kvitova este o jucătoare cu o cariera impresionantă, având la activ 27 de titluri câştigate în proba de simplu şi 2 titluri de Grand Slam, ambele la Wimbledon.

Sorana Cîrstea a izbutit pe parcursul partidei 17 lovituri direct câștigtoare, cu patru mai puțin decât Kvitova și a reușit să contracareze jocul complex al sportivei care o conducea la meciurile directe înaintea acestei partide cu 5-2, potrivit Digisport.

Cîrstea a avut un joc solid și și-a ridicat nivelul mental după fiecare punct câștigat, iar schimburile intense au uzat-o și fizic, și psihic pe Kvitova, care comis 44 de erori neforțate, față de cele 30 ale româncei.

Sorana și-a asigurat un cec de 165.000 de dolari după succesul din turul al doilea. Succesul e cu atât mai important, cu cât românca a făcut parte din grupul jucătorilor obligați să stea 14 zile în izolare în Melbourne.

Meci integral românesc în proba de dublu feminin la Melbourne

Perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, după ce a trecut cu 3-6, 6-3, 6-3 de cuplul Monica Niculescu/Patricia Ţig, într-un meci integral românesc desfăşurat miercuri la Melbourne.

Mitu şi Olaru au câştigat după două ore şi 14 minute, relatează Agerpres.

Niculescu şi Ţig au început meciul mai bine, au condus cu 3-0 şi au încheiat primul set cu 6-3. Cele două au condus şi în actul secund cu 1-0, dar Mitu şi Olaru au câştigat trei ghemuri la rând. Perechea Niculescu/Ţig a reuşit egalarea (3-3), pentru scurt timp, deoarece Mitu şi Olaru au tranşat soarta setului cu trei ghemuri la rând (6-3). În decisiv, Monica şi Patricia au avut 1-0 şi 2-1, dar perechea Mitu/Olaru a avut o perioadă bună, concretizată în patru ghemuri consecutive (5-2), reuşind să încheie conturile cu 6-3.

Învingătoarele au totalizat un as şi 9 duble greşeli, iar Niculescu şi Ţig au încheiat cu 1 as şi 5 duble greşeli. Învingătoarele au fost mai bune cu primul serviciu, iar învinsele cu al doilea. De remarcat că Mitu şi Olaru şi-au creat nu mai puţin de 20 de mingi de break, din care au fructificat 7 (învinsele au transformat 6/9).

Mitu şi Olaru şi-au asigurat un cec de 45.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu, iar perechile învinse s-au ales cu cecuri de 30.000 de dolari şi 10 puncte WTA.

În turul secund, Mitu şi Olaru vor înfrunta învingătoarele din meciul Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia/N.13) şi Makoto Ninomiya (Japonia)/Sabrina Santamaria (SUA).