Admiterea la medicină nu era deloc ușoară, așa că a trebuit să muncească trei ani până când a reușit să-și atingă obiectivul și să fie acceptat, în anul 1983, la Facultatea de Medicină din Regensburg. Doar că o idee ce părea nebunească nu i-a dat pace și a ales să vină în România pentru a-și finaliza studiile.

“Probabil sunt un fenomen unic (și modest): un student la medicină, care nu are nicio legătură cu România, să își lase studiile în Germania, unde se chinuise să intre și muncise trei ani pentru asta, să vină în România. Să ajungă într-o țară în care a pierdut un an de zile ca să învețe limba română, unde facultatea de medicină nu era recunoscută în vest, unde nu cunoșteam pe nimeni, unde nu găseam hârtie igienică, unde totul era gri, fără familie, cu mâncare puțină, unde trebuia să fiu atent ce vorbesc, unde oamenii erau într-o altă lume, ducându-mă 100 de ani înapoi, într-o țară despre care cei din Europa nici nu știau exact unde e. Și iată-mă, în septembrie 1983, ajungând la Suceava în cămin la Institutul Emil Bodnăraș cu mama mea, într-o cameră plină de praf, cu patru saltele murdare în care am început să facem curat. Chiar dacă pe mama o bufnea plânsul, încerca totuși să se abțină să nu simt eu cât era de șocată de ceea ce vedea acolo. Zilele acelea am făcut o excursie spre granița cu Ucraina unde ne-am trezit noi să fim marii curajoși și să facem poze. Imediat am fost înconjurați de miliție. A fost prima experiență a mea de vest-german de contact direct cu comunismul. M-am speriat și am aruncat filmul din aparat. Anul acela număram zilele să vină iarna să mă întorc în vacanță la părinții mei”, își amintește Wargha Enayati.

De la Suceava la Cluj și București

După aceste aventuri s-a transferat la Cluj, unde imediat a fost pus sub urmărire de către securitatea vremii, pentru „spionaj vest-german”.
“Cu toate astea, acei ani au fost minunați. Cu prietenul meu din Germania făceam cele mai tari chefuri, eram cu toții egali, studenți români, străini… Eu am vrut să leg comunitatea mereu și, de-a lungul anilor, relațiile cu românii au devenit extrem de apropiate, noi aveam încredere în colegii români, deși ei ne vedeau ca pe niște extratereștri. Au fost cei mai frumoși ani din viața mea, îmi amintesc stagiul de la Medicală 1 cu profesorul Kaufman, cu cercul său științific în care eram coleg cu Raed Arafat. Plecările cu studenții la Mănsel, unde profesorul avea o casă, locul pe care noi îl numeam Elveția noastră, care pentru mine și astăzi reprezintă motiv de vizitat măcar o dată la doi ani. La plecarea din Cluj, în 1991, ajunsesem să mă salut cu toată lumea pe stradă”, povestește medicil.

După Revoluție a decis să vină în București. Deși initial a regretat, astăzi este convins că a fost cea mai bună soluție pentru viața lui. “La București am început totul de la zero, specialitatea de cardiologie la Fundeni, mă întrețineam însă din imobiliare – vindeam-cumpăram apartamente. În 1995, din pur entuziasm tineresc am deschis cabinetul de cardiologie pe care după 20 de ani l-am vândut ca Rețeaua Privată Regina Maria, influențând tot sistemul medical din România. În 1996 am devenit medicul Ambasadei Germaniei la București, medicul companiei Lufthansa și tot așa”, spune cu mândrie Wargha Enayati.

Pentru a putea continua să profeseze, la începutul anilor 2.000, medicul a fost obligat să-și ia cetățenia română. “Acum, după 35 de ani, toți cei trei copii ai mei au crescut aici și studiază aici, inclusiv facultățile. Atât eu, cât și soția mea, născută în Franța și crescută în Congo Brazzaville, am reușit să „le spălăm creierul” să le placă România mai mult decât oriunde în lume”, spune fondatorul rețelei private de sănătate, Regina Maria.

Cum a luat naștere rețeaua Regina Maria și ce a urmat

În anul 1995, Wargha Enayati a fondat ceea ce urma să devină Centrul Medical Unirea, apoi rețeaua de servicii de sănătate Regina Maria. În 2007, a vândut un pachet minoritar din acțiunile CMU către fondul de investiții 3i. În 2010, o a doua tranzacție a adus în acționariat fondul Advent. Centrul Medical Unirea a devenit Regina Maria. În 2010, alături de soția sa Mitra Enayati a înființat Fundația Inovatii Sociale Regina Maria, dedicată acordării de servicii medicale și educație unor categorii defavorizate de persoane: fără venituri, asigurări, copii. În 2015 se retrage din acționariatul rețelei  private vânzând cu aproximativ 150 milioane de euro ultimul pachet de actiuni. În 2016 reintră pe piața serviciilor medicale devenind acționar principal la Intermedicas, o companie de concierge medical și second opinion, la MedicHub – companie de comunicare medicală. În 2017 achiziționează pentru MedicHub si revista Viața Medicală – cea mai importantă publicatie de profil din România și lansează Enayati Medical City – primul complex dedicat vârstnicilor, care pe o suprafata de 10000m2 va conține un spital de oncologie, un ambulatoriu, un centru rezidential de lux pentru varstnici si un centru pentru varstnici care au nevoie de asistenta medicală specifică, alături de multe alte facilități socio-medicale.

În 2018 intră în acționariatul Docbook (prima aplicație de programari  la medic) si al platformei de recrutare medicala Medijobs si așează totul sub o umbrelă, luând  astfel naștere Enayati Group – „Healthcare Innovation for a cause”. În luna iunie 2018 devine vicepreședinte Camerei de Comerț Româno-Germană și membru în cadrul Task-Force-ului Sănatate al Coaliției pentru Dezvoltarea României.

 Ce înseamnă astăzi Enayati Group

Enayati Group este cel care dezvoltă proiectul Enayati Medical City, pentru care a durat trei ani  doar perioada de autorizare. Constructia a început în august 2018 și se va finaliza în octombrie -decembrie 2020, iar în funcțiune va fi dat la începutul anului 2021. “În acest moment, proiectul este extrem de provocator, sunt implicate o serie de companii de top: project management (CBRE Romania), antreprenor general (Synergy Construct), dirigentie de santier (Sea Construct Style), partenerul principal care va opera spitalul de oncologie, respectiv Monza alături de Enayati Group. Se vor alătura și alți parteneri din zona medicală, Enayati Medical City devenind astfel nu doar un model de business replicabil dar și un proiect sinergic prin colaborarea mai multor brand-uri medicale”, explică Wargha Enayati.

Dezvoltarea proiectului – pe o suprafata de 35 000 m2 – este primul proiect greenfield de dupa 1989, cea mai mare investiție medicală din București și din țară, include o unitate premium pentru îngrijire medicală, un centru rezidențial pentru vârstnici și un spital dedicat sferei oncologice și de recuperare. Este practice primul centru medical integrat dedicat cu precădere ingrijirii vârstnicilor.

Cine coordonează noul proiect

Dezvoltarea proiectului se află sub coordonarea lui Dan Doroftei (foto dreapta), directorul de dezvoltare al Enayati Medical City, care a adus în primul rând experiența sa de mai bine de 12 ani în dezvoltare, consultanță și management pentru proiecte dedicate sanătății si ingrijirii vârstnicilor din SUA (Cleveland Clinic, Brookdale, Ascension Senior Living ex): ”Mă bucur să văd că si în Romania există vizionari care să îmbine mediul spitalicesc cu ingrijirea varstnicilor, si ca in cele din urma, vom avea cel putin un complex in care varstnicii vor fi ingrijiti customizat. Fiecare etaj va adresa separat un nivel de nevoie de ingrijire a varstnicilor. Cu bun planning, cu echipa puternica si cu vointa, poti face lucrurile corect, aliniate cu viziunea si nevoile proiectului, fara scurtaturi si fara ocolisuri”, a declarant Dan Doroftei.

Implicat în proiect, încă de la început, din urmă cu 5 ani, Răzvan Brasla, Project Manager si unul dintre cei mai apropiați colabotari ai doctorului Enayati, a crezut de la bun început că un astfel de proiect va răspunde primordial unei nevoi neadresate privind ingrijirea varstnicilor.

Complexul integrat, care va fi lansat la începutul lui 2021 este o investiție privată de 60 milioane de euro și va număra peste 400 de angajați, majoritatea medici și personal medical dar și asistenți sociali sau ocupaționali .

“Adevărata provocare este într-adevăr cea legată de găsirea resursei umane. Peste 400 de oameni vor lucra pe platforma Enayati Medical City. Si daca de personalul medical din spital se vor ocupa cu precădere cei de la Monza, pentru zona de vârstnici, provocarea este imensă mai ales din perspectiva standardului de îngrijire pe care vrem să îl impunem. De aceea analizăm varianta de a transforma Enayati Medical City într-un adevărat campus de training. În parteneriat cu o prestigioasă instituție medicală de învățământ superior vom deschide și o școală de asistente medicale. Una dintre marile mele preocupări ca om care a deschis drumul sistemului privat medical în România, de la fondarea acum 25 de ani a rețelei Regina Maria și până azi la actualele mele business-uri medicale, a fost tocmai cea legată de păstrarea sau readucerea medicilor în România. De altfel, la clinica Intermedicas, unde am dezoltat sistemul de concierge medicine și second opnion, încerc mereu să atrag medici care fac performanță în străinătate, să îi conving să se întoarcă în țară, să le ofer condițiile de care au nevoie ca să se dezvolte profesional și să își îndeplinească misiunea nobilă aleasă. În plus, am investit anul trecut în cea mai mare platformă de recrutare personal medical din România – Medijobs.

Frații Catrinel și George Hagivreta m-au convins să îi susțin tocmai pentru că Medijobs NU trimite medicii din România ci, îi aduce înapoi. Iar eu sunt absolut preocupat de acest aspect – de o piața de muncă medicală profesionistă, plătită corespunzător și, mai ales, care să aibă unde să fie plasată în condiții profesionale remarcabile. Medicii români nu pleacă din țară doar pentru bani de aceea nici nu se întorc doar pentru asta, ci au nevoie să poată să performeze, să acceseze aparatură, să se devolte profesional. Sunt convins că Enayati Medical City va oferi medicilor toate condițiile pentru a-și dori să lucreze în România.  În zona oncologică, problema mare de resurse umane este data și de lipsa personalului auxiliar, fizicieni samd. De exemplu doar 3 din 10 pacienți care au nevoie de radioterapie pot beneficia de acest tip de tratament acum în România și pentru că nu există personal calificat sau plătit corespunzător ca să accepte să lucreze atât în privat cât și în sistemul de stat”, a conchis medicul Wargha Enayati.

Ce servicii la oferi noul centru proiectat de Wargha Enayati

Servicii medicale: Chimioterapie, Recuperare oncologica, Policlinica, fizioterapie, Bloc operator, ATI, Angio, Imagistica, Laborator, Radioterapie si medicina nucleara.

Pentru vârstnici: Apartamente pentru vârstnici independenți (inclusiv respiro), Apartamente pentru vârstnici asistați socio-medical, Reabilitare pe termen lung, Alzheimer’s, Îngrijire paliativă. Alte funcțiuni/servicii conexe: Farmacie, Birouri, Restaurant, Frizerie/coafor, Magazine, Bucătarie, Capela multi-confesională.

CIFRE

55

de ani are astăzi Wargha Enayati, cel care a revoluționat sistemul privat de sănătate în România

60

de milioane de euro au fost investiți în noul proiect medical pe care-l dezvoltă celebrul medic cardiolog

2015

este anul în care Wargha Enayati și-a vândut acțiunile din cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria, pentru ca un an mai târziu să pună bazele unui nou proiect de anvergură

400

de angajați va avea complexul integrat, care va fi lansat la începutul anului 2021