Speranţa sistemului sanitar, medicii rezidenţi, sunt cei mai relevanţi atât ca număr, cât şi ca importanţă în statistica tristă pe care o comunică Colegiul Medicilor de cinci ani încoace:  14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au părăsit sistemul sanitar din anul 2007 până în prezent.
După şase ani de studiu, un tânăr medic rezident primeşte un salariu de între 700 şi 900 de lei. Dacă rămân în România, aceştia îmbătrânesc aşteptând salariul mediu, după cum puteţi vedea aici: Medicii tineri îmbătrânesc aşteptând salariul mediu Dacă emigrează, salariile sunt de la 1.000 de euro în sus, iar posibilităţile de promovare şi de evoluţie profesională sunt mult mai vaste.
Fondul de salarii al medicilor este mult prea mic pentru a-i mulţumi pe cei care nu au ales deja să plece în străinătate pentru venituri de zece ori mai mari. „Un medic rezident câştigă un salariu de 700 de lei pe lună, din care îşi plăteşte gazda, masa şi instrucţia, în condiţiile în care cel mai ieftin tratat medical nu costă sub 250 de euro. Un secretar al unei comune sub 3.000 de locuitori are un salariu de circa 2.100 de lei, şi în acest caz nu se solicită studii superioare“, spunea în vara aceasta Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.
Potrivit acestuia, nu sunt greu de găsit 21 milioane de euro pentru a acoperi salariile mărite ale rezidenţilor, având în vedere că pentru arierate s-au găsit banii necesari.
Potrivit CMR, statul a pierdut până acum aproape 160 de milioane de euro din cauza plecării medicilor rezidenţi din ţară, bani aferenţi pregătirii acestora în ţară.
Pentru formarea unui singur medic timp de şase ani, statul cheltuieşte aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia, încă 21.000 de lei, adică aproximativ 51.000 de lei în total.