Televiziunea de stat RosTV nu a vorbit aproape deloc despre atac, însă panica cetățenilor se poate vedea pe filmările apărute pe rețelele de socializare.

Dronele s-au aflat aproape de reședința lui Vladimir Putin

Jurnaliștii sursei citate susțin că pe posturile de televiziune ruse nu s-a raportat aproape nimic despre cel mai mare „atac cu drone asupra Capitalei şi zonelor din apropiere” de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit canalului de propagandă Russia-24, anumite clădiri au fost doar ușor avariate, iar toate dronele au fost „doborâte”.

Marți dimineață, publicația ucraineană a publicat o hartă care indică toate locațiile exploziilor. Potrivit Obozrevatel, una dintre drone a căzut în satul Ilyinske, care se află la doar 3 km de reședința lui Vladimir Putin din Novo-Ogaryovo.

Sursa: Obozrevatel

Kievul neagă că ar fi responsabil de atacurile din Rusia

Tot marți, 30 mai, Administrația de la Kiev a transmis că Ucraina nu este implicată „direct” în atacurile cu dronă care au provocat daune minore asupra unor clădiri din oraşul Moscova, considerate de autorităţile ruse drept „acte de terorism”.

„În privinţa atacurilor, sigur că suntem bucuroşi să observăm şi să anticipăm o intensificare a acestora. Dar nu avem nimic de-a face direct cu ele”, a declarat Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Cancelariei prezidenţiale din Ucraina.

Acesta nu a explicat însă la ce se referă prin lipsa de implicare „directă”.

Sistemele antiaeriene ruse au doborât opt drone lansate de către grupuri ucrainene, la periferia Moscovei. Două dintre acestea au fost avariate, modificându-și astfel traiectoria de zbor. În cele din urmă, au căzut pe două clădiri civile. Din fericire, nu au existat victime.

„În cursul dimineţii, un atac cu drone a provocat daune minore asupra unor clădiri. Nicio persoană nu a fost grav rănită”, a declarat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, citat de cotidianul francez Le Monde.

Ministerul rus de Interne a acuzat astfel „regimul de la Kiev” de comiterea unor „acte de terorism” asupra Moscovei.

Pe de altă parte, în cursul nopții de luni spre marți, o persoană a fost ucisă, iar altele au fost rănite în urma unor atacuri cu dronă comise de forţele militare ruse asupra Kievului.