România a aderat, marți, la platforma Nuclear Education, Skills and Technology

Marți, 13 iunie 2023, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut o întâlnire de lucru cu William D. Magwood IV, directorul general al Agenției pentru Energie Nucleară din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), context în care a semnat Actul de Adeziune la Acordul cadru NEST, în contextul finalizării procesului de aderare a României la platforma Nuclear Education, Skills and Technology (NEST) a Agenției pentru Energie Nucleară.

„Platforma NEST reprezintă un instrument de formare profesională a unei noi generații de specialiști români pentru implementarea proiectelor strategice în domeniul nuclear (retehnologizarea Unității 1, proiectul Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă și dezvoltarea reactoarelor modulare mici), în vederea susținerii procesului de decarbonare a sectorului energetic pentru a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050.

Totodată, directorul general al Agenției pentru Energie Nucleară (NEA) a transmis să susține în continuare România în eforturile de dezvoltare ale programului nuclear civil al țării noastre. La întâlnire au mai participat Daniela Lulache, Head of policy and coordination la Agenţia pentru Energie, Aleshia Duncan, NEA-OECD Policy Adviser – DOE USA, Ursula Arnal-Diffu – NEA, Mihăiță Găină, președintele ANDR, Ramona Popescu – Director General DGPN ANDR, Dumitru Chirleșan, rectorul UP Pitești, Dan Drăgan Secretar de Stat ministerul Energiei și Cosmin Ghiță”, a scris, marți, Virgil Popescu pe contul său de Facebook.

Din 2017, România este membră a Agenției pentru Energie Nucleară

„Țara noastră este membră a NEA din anul 2017. NEA este o agenție interguvernamentală în cadrul OCDE cu sediul la Paris, Republica Franceză, care reunește țări din America, Europa și regiunea Asia-Pacific într-un forum apolitic dedicat împărtășirii și diseminării cunoștințelor în domeniul energiei nucleare.

Misiunea NEA este de a sprijini statele membre în menținerea și dezvoltarea continuă, prin cooperare internațională, a bazelor științifice, tehnologice și juridice necesare pentru o utilizare sigură, ecologică și economică a energiei nucleare în scopuri pașnice”, a explicat ministrul Energiei.

Despre Agenția pentru Energie Nucleară

Agenția pentru Energie Nucleară este o agenție interguvernamentală care facilitează cooperarea între țările cu infrastructuri avansate de tehnologie nucleară în vederea obținerii excelenței în materie de securitate nucleară, tehnologie, știință, mediu și legislație. Ea funcționează în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și are sediul în apropiere de Paris, Franța.

Obiectivul său este de a ajuta țările membre să mențină și să dezvolte în continuare, prin cooperare internațională, bazele științifice, tehnologice și juridice necesare pentru o utilizare sigură, ecologică și economică a energiei nucleare în scopuri pașnice. Ea furnizează evaluări autorizate și stabilește înțelegeri comune cu privire la aspecte esențiale, ca aport la deciziile guvernamentale privind politica în domeniul energiei nucleare și la analizele mai ample ale OCDE în domenii precum energia și dezvoltarea durabilă a economiilor cu emisii reduse de dioxid de carbon, scrie pe site-ul oficial al instituției respective.