Simona Halep nu a fost abandonată de toți sponsorii ei

Simona Halep a oferit, zilele acestea, un interviu despre acuzațiile de dopaj care i-au fost aduse. În cadrul acelui interviu, ea a purtat un maieu de la Nike, semn clar că își continuă colaborarea.

Vă amintim că contractul de sponsorizare cu Nike a fost negociat de Ion Țiriac, după ce Simona Halep a renunțat la Adidas.

Cel mai important contract al ei este cel semnat cu Nike, de la care primește anual 1,7 milioane de dolari americani pe sezon.

„Faptul că încă poartă lucruri Nike mă face oarecum fericită, în speranța că nu au abandonat-o în această situație îngrozitoare prin care trece”, a scris o fană de-a ei pe Twitter.

Simona Halep, mesaj important pentru fanii ei

Simona Halep a făcut primele declarații despre acuzațiile de dopaj, la două luni distanță după ce a avut loc audierea ei la Sports Resolutions. Vedeta își asigură fanii că este nevinovată și că nu a făcut nimic necinstit în tenis. Mesajele de susținere de la fanii ei i-au oferit puterea necesară și au umplut-o de bucurie.

„Faptul că oamenii au fost alături de mine și m-au susținut atât de frumos mi-a dat putere. Am citit toate mesajele lor, am simțit căldura sufletească. Vreau să le mulțumesc și să îi asigur că sunt nevinovată, că nu am luat absolut nimic, nu am făcut nimic necinstit în tenis.

Sper să vină ziua în care mă voi întoarce pe teren și voi juca tenisul pe care l-am jucat toată viața mea, cu mare drag și cu mare pasiune. Și să ne bucurăm împreună de alte rezultate, dacă voi mai fi capabilă”, a spus ea pentru Eurosport.

Cine sunt sponsorii Simonei Halep?

Simona Halep are contracte de publicitate cu Nike, Hublot, Rexona, Dorna, Avon, Dedeman și Urban Monkey. Aceste firme au rămas lângă ea în ciuda suspendării primite.

La scurt timp după ce a fost suspendată provizoriu din tenis, Banca Transilvania a refuzat să mai prelungească contractul cu ea. În baza acelui contract, Simona Halep primea, anual, în jur de 200.000 de euro. În noiembrie 2022, contractul ei a încetat.

Parteneriatul dintre Banca Transilvania și Simona Halep va putea fi prelungit abia după ce își va demonstra nevinovăția. Potrivit ProSport, jucătoarea de tenis a fost sponzorizată de Banca Transilvania timp de patru ani la rând.

La nivelul întregii cariere, Halep a încasat 40,2 milioane de dolari din participările la turneele de tenis, potrivit paginii sale de pe site-ul oficial al WTA. Ea ocupă astfel locul 3 în topul tuturor timpurilor la acest capitol, după surorile Williams.