Fostul primar al Capitalei, în vârstă de 78 de ani, se simte din ce în ce mai rău. Starea de sănătate a lui Viorel Lis s-a agravat în luna august. În martie, fostul edil al Capitalei a suferit un infarct.

Pentru a se recupera, Viorel Lis a trebuit să facă niște tratamente extrem de costisitoare care le-a afectat puternic bugetul. De aceea, Oana Lis a fost nevoită să recurgă la bunăvoința oamenilor.

Drama prin care trece Oana Lis

„E o perioadă grea pentru noi acum, e foarte greu pentru el să stea numai în casă, e o persoană foarte activă. Acum îi arăt poze, îl înveselesc cu starea mea, îi mai povestesc cu cine m-am întâlnit.

Cred că e important lucrul ăsta. Ultima oară, în spital, am stat la recuperare 10 zile, cu covid-ul iar 10 zile și mereu numai pe la doctori.

Viața e o luptă și noi trebuie să luptăm.

Datorită oamenilor am putut să îi fac niște terapii lui Viorel, i s-au mai ameliora durerile și le mulțumesc din suflet pentru ajutorul financiar, pentru sfaturi.

Femei plecate la muncă în străinătate care au grijă de bătrâni acolo mi-au dat foarte multe sfaturi, lucruri pe care nu le știam. Le mulțumesc înzecit. A făcut terapiile acupunctură, cu oxigen, kinetoterapie, lucruri pe care, neputând să îl deplasez, trebuia să le fac acasă.”, a spus Oana Lis.

Oana Lis a avut probleme serioase de sănătate

De asemenea, Oana Lis a vorbit despre o altă perioadă dificilă din viața sa. Soția fostului primar al Capitalei a recunoscut că s-a confruntat mult timp cu o depresie severă. Cum a reușit să facă față situației?

„Când eram în depresie, plecam aranjată de acasă. Lumea nu știa ce e în sufletul meu. Dacă nu aș posta pe Facebook ce trăiesc, lumea ar zice că sunt super bine, pentru că asta e forța mea, puterea mea.

De când eram mică, am învățat de la mătușa mea că o femeie trebuie să aibă manichiura făcută, chiar dacă nu aveam bani. Îmi place să mă aranjez și nu sunt îmbrăcată scump. În perioada asta, cât am fost în depresie, mi-a fost alături exact cine nu mă așteptam.

Am avut momente în care nu puteam nici să mă spăl singură și m-a ajutat o prietenă, Ruxi, îi mulțumesc pe această cale, care venea și mă spăla și pe cap acasă și pe corp. Depresia e o boală cruntă. Cazi foarte mult, dar în aceeași măsură există și terapii care să te scoată din starea de nefericire”, a mai spus Oana Lis, pentru WOWbiz.