Ursula von der Leyen cere Ungariei să susţină embargoul împotriva petrolului rusesc
Sursă: Dreamstime
Ursula von der Leyen a mers luni, 9 mai, la Budapesta, unde a discutat cu premierul Viktor Orban. Principalul subiect de pe masa discuţiilor a fost reticenţa Ungariei în cazul noilor sancţiuni impuse Rusiei, ce ar trebui să conţină şi o interdicţie privind importurile de petrol.
Luni, 9 mai, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a efectuat o vizită la Budapesta, unde s-a întâlnit cu premierul Viktor Orban.
Ursula von der Leyen, discuţie la Budapesta cu premierul Viktor Orban pe tema embargoului UE împotriva Rusiei
Şefa Comisiei Europene şi prim-ministrul Ungariei au avut o cină de lucru la mănăstirea carmelită din Budapesta.
Vizita a venit în condiţiile în care Ungaria blochează un proiect de embargo al Uniunii Europene asupra petrolului rusesc.
Ulterior, Ursula von der Leyen a postat următorul mesaj pe contul său de Twitter:
„Discuţia din această seară cu premierul Viktor Orban a ajutat la clarificarea anumitor puncte legate de sancţiuni şi securitate energetică.
Am făcut progrese, dar va fi nevoie de mai multă muncă. Voi convoca o videoconferinţă cu actorii din regiune în vederea întăririi cooperării regionale în infrastructura petrolieră.”
This evening’s discussion with PM Viktor Orban was helpful to clarify issues related to sanctions and energy security.
We made progress, but further work is needed. I will convene a VC with regional players to strengthen regional cooperation on oil infrastructure.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 9, 2022
Ungaria cere garanţii din partea UE pentru a susţine oprirea achiziţiilor de petrol din Rusia
Reamintim că Ungaria, ţară dependentă de achiziţiile de petrol din Rusia, le cere partenerilor săi din UE garanţii pentru aprovizionarea sa pentru a-şi da acordul pentru un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include o sistare a achiziţiilor de petrol din această ţară.
Ungaria nu poate susține noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei în forma sa actuală – care include un embargo asupra importurilor de țiței deoarece această propunere ar avea efectul unei „bombe atomice” asupra economiei Ungariei, spunea premierul Viktor Orban vinerea trecută
Prim-ministrul de la Budapesta a adăugat că Ungaria este gata să negocieze o nouă propunere, dacă aceasta ar fi în acord cu interesele Ungariei.
Riscă Ungaria să părăsească Uniunea Europeană?!
În tot acest timp, Ungaria se confruntă şi cu o altă problemă: se înmulţesc vocile care susţin ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Janos Volner, un politician de extremă dreaptă, a anunțat în 2020 înființarea Partidului Volner, care va purta numele, de acum încolo, de Partidul Huxit, aducând aminte de mişcarea Brexit. Potrivit mesajului postat pe Facebook de către acesta, partidul are ca scop scoaterea Ungariei din Uniunea Europeană.
„Prima fază de un an și jumătate din viața partidului Volner a luat sfârșit astăzi. În viitor – semnalând următorul nostru mare obiectiv – vom continua sub numele de Huxit Party. Cel mai important obiectiv al nostru este să obținem ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană”, a afirmat politicianul ungar.
Cel mai recent Eurobarometru arată că 88% din populația Ungariei este împotriva părăsirii Uniunii Europene, în timp ce 48% dintre unguri consideră că apartenența la blocul comunitar este un lucru pozitiv.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





