Purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel a refuzat însă să confirme afirmaţia din presa ungară, conform căreia cancelarul german ar fi promis să pună capăt aşa-zisei proceduri a articolului 7 care, teoretic, poate conduce la impunerea de sancţiuni, în timpul asigurării preşedinţiei rotative a CONS UE de către Germania, până la sfârşitul acestui an.

„Ungaria s-a declarat pregătită să ia toate măsurile necesare în conformitate cu procedura articolului 7, astfel încât să poată fi luată o decizie în Consiliu”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert. „Preşedinţia germană a Consiliului a fost de acord să continue acest proces în limitele posibilităţilor sale”, a spus el.

Țările din UE criticate des

Ungaria şi Polonia sunt adesea criticate la Bruxelles, guvernele ambelor ţări fiind acuzate că ar submina standardele juridice şi valorile democratice europene. Budapesta şi Varşovia fac obiectul procedurii articolului 7.

Înaintea summitul început vineri la Bruxelles a fost vehiculată posibilitatea suspendării sau reducerii finanţărilor europene pentru ţările care nu respectă valorile democratice europene. Polonia şi Ungaria au ameninţat că îşi vor exercita dreptul de veto dacă se va decide stabilirea unei condiţionări între acordarea finanţărilor şi respectarea statului de drept, dar în a patra noapte a negocierilor s-a conturat un proiect de acord, conform mai multor surse.

Condiţiile privind conectarea fondurilor europene la normele de bază ale Uniunii, inclusiv respectarea statului de drept, au fost prezentate de premierul leton Krisjanis Karins şi acceptate ulterior de liderii tuturor statelor membre, conform informaţiilor furnizate de diplomaţi UE şi citate de dpa.

Ce mecanism s-a avut în vedere

Conform mecanismului avut în vedere, orice măsură de suspendare sau posibilă reducere a fondurilor europene din cauza încălcării statului de drept ar trebui să fie aprobată cu majoritate calificată de către statele membre (55% din ţările UE reprezentând 65% din populaţia Uniunii), ceea ce este mai dificil de realizat decât propunerea Comisiei.

Un eventual veto exprimat de premierul ungar pe acest subiect ar fi pus sub semnul întrebării întreaga negociere în curs privind planul de redresare economică post-coronavirus, în valoare de 750 de miliarde de euro şi susţinut de viitorul buget multianual al UE pe perioada 2021-2027.

Deschiderea procedurii articolului 7 împotriva Poloniei datează din decembrie 2017. În septembrie 2018, aceeaşi procedură a fost iniţiată împotriva Ungariei, de această dată la iniţiativa Parlamentului European.