Conform datelor ASF, la 31 martie 2020, contribuția medie a participanților a fost de 199,76 lei, în timp ce valoarea medie a unui cont era de 8.114 lei. Valoarea medie a unui cont a scăzut cu aproape 4% față de luna decembrie a anului 2019, dar, pe de altă parte, contribuția medie a crescut cu peste 10% față de aceeași dată. Titlurile de stat dețin cea mai mare pondere în cadrul activelor, 64,63%. Pe locul doi se află acțiunile, 18,5% și în pondere mai mică obligațiunile corporative, scrie economica.net.

Cei mai importanți indicatori privind contribuțiile și valoarea conturilor

– Conform raportului ASF pentru primul trimestru al acestui an, până la 31 martie 2020, 5,53 milioane de participanți (74,61% din total) dețineau în cont sub 10.000 lei și 1,88 milioane de participanți (25,39% din total) dețineau în cont peste 10.000 lei, iar dintre aceștia 0,48 milioane de participanți (6,53% din total), dețineau în conturi peste 25.000 lei.

– S-au înregistrat 64 mii de participanți noi în sistem în primele trei luni ale anului, în creștere cu 7,19% comparativ cu primele trei luni din 2019 (60 mii participanți). 63.640 dintre aceștia, adică 99,16% au fost repartizați aleatoriu în primele trei luni ale anului 2020, în creștere cu 8,31% comparativ cu primele trei luni ale anului 2019 (58.755 persoane).

– Ponderea participanților cu vârsta de până la 35 de ani a fost de 42,34%, în timp ce ponderea participanților cu vârsta de peste 35 de ani a fost de 57,66%.

– Distribuția participanților pe gen a fost la sfârșitul lunii martie 2020: 52,12%-bărbați și 47,88%-femei.

– 231 participanți s-au transferat între fondurile de pensii administrate privat în intervalul ianuarie 2020 – martie 2020, iar activele transferate au însumat 4,82 milioane lei.

– În luna martie 2020 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 782,37 milioane de lei (162,13milioane de euro), înregistrând o creștere de 11,75% comparativ cu decembrie 2019.

– Cei mai mulți participanți pentru care au fost virate contribuții la fondurile de pensii administrate privat în luna martie 2020 lucrau în București: 18,89%. Cele mai bine reprezentate regiuni de dezvoltare au fost: București-Ilfov cu 20,68%, NORD-VEST cu 9,09% și CENTRU cu 9,01%, cele trei regiuni reprezentând 38,78% dintre participanții pentru care s-au virat contribuții și 46,03% din contribuțiile virate.

– Cele mai mari valori medii ale conturilor în cazul bărbaților, se înregistrau în cazul grupei de vârstă peste 54 de ani (12.620 lei), iar în cazul femeilor, cele mai mari valori medii ale conturilor se regăseau în grupa de vârstă 50-54 de ani (12.323 lei), mai arată economica.net.