Conform celor spuse de prefectul Marian Grigoraş, sunt scutite de la această măsură persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante, precum temperaturi ridicate, umiditate crescută, şi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Autoritățile urmăresc respectarea măsurii

Marian Grigoraş a transmis că respectarea aplicării măsurii adoptate va fi urmărită de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Locale şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

„În urma analizei făcute de autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, care monitorizează indicatorii ce descriu cel mai bine evoluţia răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Iaşi, s-a considerat necesară adoptarea acestei decizii mai ferme şi fără echivoc, astfel încât să putem sprijini mediul sanitar în efortul său de a gestiona epidemia de COVID-19. E o măsură pe care o luăm pentru o perioadă limitată de timp, perioadă la capătul căreia sperăm să vedem efecte în îmbunătăţirea indicatorilor monitorizaţi.

Facem un apel la cetăţenii judeţului Iaşi să sprijine autorităţile publice în efortul lor de a salva cât mai multe vieţi ale conaţionalilor noştri. Nu avem de făcut decât să purtăm masca, să ne spălăm cât mai des pe mâini şi să fim atenţi la distanţarea fizică dintre persoane”, a transmis prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea