În plină epidemie de gripă, niciun tramvai sau autobuz din Iași nu mai pleacă din garaj fără a fi dezinfectat cu o soluţie puternică, folosită şi în spitale.

”Se utilizează o soluţie dezinfectantă pe bază de oxigen activ, care acţionează timp de 15 minute. Urmează dezinfecţia barelor de susţinere din interior, a scaunelor, a chederelor de la geamuri.”, a declarat Adrian Mihai, purtător de cuvânt al companiei de transport public.

” Este activ pe toate microorganismele, adică pe viruși, bacterii, fungi, paraziți, tocmai de aceasta, că se cheamă dezinfectant de nivel înalt.”, spune Irina Teodorescu, epidemiolog, scrie Digi24.ro.

În plus, la capăt de linie, angajații curăță fiecare element din mijlocul de transport cu dezinfectant pe bază de alcool.

Conform unui șofer, aceștia stau în stație cu ușile deschise în timp ce se dă cu dezinfectant pe uși și pe bară.

Luată la sfatul medicilor, măsura trebuia aplicată doar pentru 10 zile, dar directorii companiei de transport de la Iaşi au hotărât să o prelungească pe termen nedeterminat.

Te-ar putea interesa și: