94% din aceste fonduri europene ar urma să finanţeze politici, programe şi proiecte în statele membre şi doar 3,5% – salariile demnitarilor şi funcţionarilor comunitari. Bugetul ar asigura, în contextul economic actual, o finanţare rezonabilă a principalelor politici europene, cu o sporire a alocărilor pentru sectoarele viitorului. Fondurile pentru cercetare şi inovare ar creşte cu 46%, iar cele pentru educaţie, formare şi pentru tineret vor fi consolidate. Politica de coeziune ar beneficia de 376 miliarde euro, într-o asociere strânsă cu obiectivele Strategiei Europa 2020.
În acest fel tragerile vor fi subiectul unei condiţionalităţi pozitive şi fiecare euro cheltuit va fi valorificat la potenţialul maxim. Comisia Europeană a propus contracte de parteneriat pentru dezvoltare şi investiţii bazate pe strategii investiţionale naționale pentru a asigura sinergia dintre finanţările locale şi cele europene. Condiţionalităţile de cheltuire a fondurilor structurale vor include crearea unei rezerve de performanţă care va fi disponibilizată după evaluarea absorbţiei la mijlocul perioadei de finanţare.
Facilitatea de Interconectare Europeană de circa 50 de miliarde de euro va viza proiecte de integrare în transporturi, energie (securitate energetică şi regenerabile) şi tehnologii ale informaţiei pentru a ameliora accesul la piaţa internă şi a scoate din izolare unele concentrări economice. Ea va avea un puternic efect de atragere a fondurilor din surse terţe (BEI, bănci comerciale etc.). Bugetul – un proiect ambiţios şi inovativ, responsabil şi riguros, axat pe obiectivele strategiei comune Europa 2020 şi dedicat creşterii economice şi ocupării. Totuşi, unele state membre influente doresc plafonarea bugetului 2014-2020 din raţiuni care ţin evident de efectele crizei economice. Ele au impus deja Parlamentului European o creştere anuală a bugetului UE pe 2012 cu doar 2%, adică mai mult decât creşterea prognozată a PIB-ului (0,6%), dar la limita inflației (2%) pentru 2012.
România a avut o atitudine constructivă faţă de propunerea Comisiei pe care o consideră acceptabilă cel puţin la capitolele privind politica de coeziune şi politica agricolă comună. Redefinirile în curs ale celor două politici ar putea să aducă României o poziţie de start interesantă. Dar, desigur, în cazul său îngrijorează rata foarte scăzută a absorbţiei fondurilor europene din actualul exerciţiu multianual. Ea nu este, totuși, principalul input pentru calculul sumei ce ar reveni României în 2014-2020, deşi influenţa sa la nivel politic nu poate fi exclusă. Dacă, însă, analizăm evoluţia şi perspectiva PIB-ului şi a populaţiei, s-ar putea ca situația să devină mai puţin favorabilă în condiţiile propunerii de plafonare a alocaţiilor de fonduri structurale la 2,5% din PIB. Trebuie să subliniez că ameliorarea capacităţii de planificare strategică şi de implementare este chiar mai importantă decât negocierea dimensiunii alocaţiei multianuale 2014-2020. Banul public nu trebuie doar cheltuit, el trebuie folosit în mod eficient. Aceasta este cea mai importantă resursă de economisire şi ajustare structurală pe termen mediu şi lung.
