"Ucraina nu va putea să-şi plătească datoria. Statul nostru a pierdut în perioada septembrie-decembrie 2011 6,3 miliarde de dolari din rezervele sale valutare. Încă nu cunoaştem din ce bani a achitat guvernul datoria pentru importurile de gaze ruseşti, fiind vorba de 1 miliard de dolari. Din unele estimări rezultă că, în prezent, rezervele valutare ale Băncii centrale însumează nu mai mult de 30 miliarde de dolari", a explicat analistul economic ucrainean, indicând că 14,2 miliarde din această sumă sunt bani de la FMI, 2 miliarde provin de la banca comercială BTB, iar restul reprezintă eurobonduri şi altele.

"În consecinţă, Banca Naţională a Ucrainei aproape că nu mai are rezerve valutare proprii. Ceea ce deţine ea în acest moment nu depăşeşte 10 miliarde de dolari din 30 de miliarde", a estimat el, apreciind că în aceste condiţii este greu de crezut că Ucraina şi-ar putea achita împrumutul luat de la FMI.

În plus, a subliniat Soskin, Ucraina are un sold negativ al balanţei comerciale pe 2011 în sumă de cel puţin 10,5 miliarde de dolari.

Astfel, consideră el, autorităţile de la Kiev vor cere FMI restructurarea datoriei, dar în acest caz dobânda va fi mai mare, conform Agerpres.

Expertul ucrainean ia în calcul şi posibilitatea ca FMI să nu accepte o astfel de variantă, întrucât nu dispune în prezent de resurse suficiente pentru finanţarea operaţiunilor de salvare a Europei şi a altor ţări din lume în condiţiile celei de-a doua faze a crizei mondiale.

În acest caz, preşedintele Viktor Ianukovici ar trebui să declare de jure colapsul financiar-economic al Ucrainei, mai consideră expertul amintit. Fondul Monetar Internaţional a dat publicităţii joi un raport în care se menţionează că, în 2012, Ucraina trebuie să returneze fondului circa 3,7 miliarde din datorie.