Cei mai nemulţumiţi clienţi sunt cea mai importantă sursă de învăţăminte, a spus cândva Bill Gates. Un adevăr care transcede gigantul Microsoft, fiind valabil pentru orice tip de business. Dacă lucrurile ar merge în turismul românesc, de pildă, conform acestui principiu, ar trebui ca acum să fim în postura de a le scoate hotelăria din cap cel puţin bulgarilor.
La noi, însă, cei care trag învăţăminte sunt nu patronii de pe litoral, ci clienţii nemulţumiţi, care îşi iau adio de la România în scris, în cărţile de reclamaţii. Nu este ipohondrie ceea ce de 17 ani se tot clamează despre turismul românesc. Este realitate. Una atât de împământenită încât motivele pentru care ne-am autoexclus din competiţia regională pentru atragerea turiştilor au devenit truisme.
Cum răspund hotelierii autohtoni acestei crize de încredere? Nu micşorând tarifele, aşa cum o cere logica pieţei, bine aprofundată de bulgari (care tocmai au anunţat o reducere de 50%), turci, greci şi aşa mai departe, ci majorându-le imperturbabili, în tranşe, ca şi cum ar fi asaltaţi de cohorte de clienţi. Iar acest scenariu se repetă sezon de sezon, după care se trage linie şi încep văicărelile.
Pe un litoral racordat mai degrabă la bursa imobiliară decât la exigenţele turistului de azi, anormalitatea a devenit stare de normalitate. Hotelurile cumpărate de la stat în urmă cu patru-cinci ani sunt scoase acum la vânzare la preţuri incredibile, în vreme ce plajele sunt pasate precum mingea de rugby până când nu se mai ştie cui i-au fost încredinţate la început.
Un amic spunea, amuzat, că România şi-ar creşte şansele de a atrage vizitatori străini dacă o staţiune bulgărească ar fi teleportată pe litoralul nostru.
Ce atâtea master-planuri? Ce atâtea strategii, când avem nevoie doar de o permutare geografică. Una care ar putea readuce în ţară germanii sau chiar scandinavii pe care îi tot aşteptăm în zadar. Până atunci, hotelierii nu au voie să se plângă. Au exact turiştii pe care-i merită.
