O nouă țară pe lista celor grav lovite de incendii. După sudul și nordul Europei, dar și partea de nord a continentului american, nordul Africii se luptă acum cu furia focului.

Algeria este o altă țară afectată puternic de incendii, după Grecia, Turcia, Italia, Federația Rusă, SUA și Canada.

O nouă țară pe lista celor grav lovite de incendii. Situație tragică în Algeria

Cel puţin 42 de persoane, între care 17 de civili şi 25 de militari, şi-au pierdut viaţa în incendiile care au devastat nordul Algeriei, în special în Kabilia, au declarat marţi autorităţile locale, citând focuri ”de origine criminală” provocate de un episod de caniculă, relatează AFP.

Incendiile, care au început luni seara, au ucis 17 civili în Tizi Ouzou şi Sétif, potrivit unui nou bilanţ anunţat de premierul Aimčne Benabderahmane.

Preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune a deplorat pe Twitter moartea a 25 de militari care încercau să stingă incendiile, prezentând condoleanţe familiilor victimelor.

”Cu mare tristeţe am aflat despre martiriul a 25 de militari după ce au reuşit să salveze din flăcări peste 100 de cetăţeni, în munţii Bejaia şi Tizi Ouzou”, a scris preşedintele.

Ministerul Apărării Naţionale a precizat că alţi 14 militari prezintă arsuri în diferite grade.

Intervenţia lor ”a făcut posibilă salvarea din flăcări a 110 de cetăţeni: bărbaţi, femei şi copii”, a adăugat ministerul într-un comunicat de presă.

Prăpăd în Siberia

Situaţia provocată de incendiile de vegetaţie care au devastat Siberia continuă să se agraveze, au declarat autorităţile ruse, în timp ce NASA a anunţat că nori uriaşi de fum degajaţi de incendii au ajuns până la Polul Nord.

Oamenii de ştiinţă ruşi au declarat că incendiile actuale sunt o consecinţă a creşterii temperaturilor la nivel global.

Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacuţia, un teritoriu imens, puţin populat din nordul Siberiei, unde situaţia „continuă să se agraveze, cu o tendinţă în creştere a numărului de incendii forestiere şi a suprafeţelor afectate”, a afirmat luni pe site-ul său agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet.

Grecia, Turcia, Italia

Grecia s-a luptat cu unele dintre cele mai grave incendii din Europa pe fondul temperaturilor extreme. Incendiile s-au dezlănțuit în toată țara de aproape două săptămâni, lăsând zeci de persoane care au nevoie de tratament la spital.

În 10 zile de incendii, până la data de 7 august, aproape 57.000 de hectare (140.000 de acri) au fost arse în Grecia, conform Sistemului european de informare împotriva incendiilor forestiere. Suprafața medie arsă în aceeași perioadă între 2008 și 2020 a fost de 1.700 de hectare.

În Turcia, flăcările au cuprins zone din coasta de sud, cum ar fi Antalya și Marmaris, ucigând cel puțin opt persoane. Zeci de mii de oameni au fost evacuați din casele lor, iar incendiul a devastat suprafețe întinse de pădure de pini și terenuri agricole.

Incendiile continuă să amenințe părți din sudul Italiei, Sicilia și Sardinia fiind printre regiunile cele mai afectate. Primele incendii semnificative din țară, între 24 și 26 iulie, au distrus 10.000 de hectare de pădure, iar aproximativ 800 de persoane au fost evacuate din casele lor din sud-vestul Sardiniei.