Încă din 1983, după terminarea facultății de Cibernetică Economică, devine profesoară de economie. Începând cu anul 1998, aceasta devine conferențiar în cadrul Universității Politehnice Timișoara. La mijlocul anilor ’90, se lansează în business, unde reușește realizări notabile. Construiește pas cu pas unul dintre cele mai puternice grupuri de firme din județul Hunedoara, orientate spre export de confecții metalice, reparații și întreținere de instalații industriale sau construcții-montaj.

Iese din lumea antreprenoriatului în 2012, când decide să candideze pentru un post de deputat din partea Partidului Național Liberal. În 2016 candidează din nou și câștigă un mandat de senator.

Carmen Hărău dovedește o implicare activă și în plan social. Finanțează de zeci de ani un program de burse scolare acordat în regim privat, pentru școlari merituoși proveniți din familii modeste. De asemenea, finanțează campanii în zona educației sanitare pentru control medical preventiv, în special în ceea ce privește depistarea precoce a cancerului de sân și col uterin. Nu în ultimul rând, a sponsorizat editarea unor lucrări de istorie locală și monografii.

Carmen Hărău este inclusă în ediția 2019 a  „Capital – Top 100 femei de succes”, poziția 41, ocazie cu care ne-a acordat și un interviu:

Reporter: Cum ați ajuns să faceți ceea ce faceți? Care sunt cele mai importante momente/decizii care v-au adus în acest punct al vieții?

Carmen Hărău: În 2012 am acceptat, la insistențele liderilor PNL din județul Hunedoara, să-mi întrerup activitatea de antreprenor și să candidez în sistem uninominal pentru postul de deputat în colegiul Hunedoara. Am obținut unul dintre cele mai mari scoruri electorale din țară, 72%.

Dintre  toate activitatățile pe care le-am abordat de-a lungul vieții, cea spre care am mers, din inițiativă proprie, cu tot sufletul, a fost cea de profesoară. Am predat economie la liceu, la școală de maiștri, la facultate, încă din 1983, imediat după terminarea facultății de Cibernetică Economică. Deși a fost mereu al doilea meu job , „dăscălia”  a fost o constantă în viața mea. N-am întrerupt decât doi ani. Continui să predau.  Din 1998 sunt conferențiar la Universitatea Politehnică Timișoara.

Ocupația de antreprenor și cea de politician au dat ele năvală peste mine și „m-au ales”. Ca antreprenor, între 1995 și 2012, am realizări notabile: un grup de firme orientate spre export de confecții metalice, reparații și întreținere instalații industriale, construcții-montaj.

În politică, după doar șase ani,  consider că este departe momentul bilanțului activității.

R: În alte circumstanțe, ce carieră v-ar fi plăcut să urmați?

CH: Am făcut, pe parcursul vieții, suficient de mult din suficient de multe activități, încât nu mai am loc și pentru altceva. Am fost economist într-o mare întreprindere, expert contabil, profesoară, antreprenor, jurnalist economic, editorialist și pamfletar (la radio, pe print, pe site)  deputat, senator. Poate că dacă s-ar schimba circumstanțele,  aș schimba, totuși,  proporțiile timpului alocat ocupațiilor pe care le-am avut.  Îmi place să fiu jurnalist…

R: Ținând cont de realitatea politico-socială de azi, în ce domeniu credeți că este mai ușor să reușească o femeie din România? Antreprenoriat sau administrație?

CH: Antreprenoriat, bineînțeles! Ca antreprenor te recomandă „ceva” , nu „cineva”. În antreprenoriat te recomandă munca ta și lucrul pe care-l faci. Iar dacă faci lucrul bine, recomandarea este bună și te poartă spre succes, fără discriminare de gen. Nu am experiență de femeie discriminată dar, privind în jur, nu am cum să nu constat că mediul în care trăim este misogin iar în administrație „șefii” sunt mai des întâlniți decât „șefele”…În politică, ce să mai vorbim?!

R: În câteva fraze, vă rugăm să vă caracterizați stilul și convingerile de viață.

CH: Cred în Dumnezeu. Dar mai cred că El dă oportunități, nu dă roade. Pentru roade trebuie să muncești din greu. Cred în munca onestă, în lucrurile făcute bine și temeinic. Cred că orice om își este dator sieși și celorlalți să se iubească și să-i iubească, să plătească privilegiul de a fi trecut prin viață, străduindu-se să lase urme bune pe lume.

R: Care a fost modelul dvs. în copilărie?

CH: Nu-mi aduc aminte să fi avut un model anume.  M-au influențat și m-au format mulți oameni, mai ales profesori și antrenori.  Am făcut sport. Gimnastică, șah și handbal. Consider sportul foarte important pentru formarea caracterului bun al  unui om.  N-am fost foarte apropiată de părinți, dar mi-am iubit foarte mult bunica paternă. Și, din acest motiv, bunica mi-a fost, oarecum, un model.

R: Care este modelul dvs. acum?

CH: Nu pot numi un personaj anume. N-am cultura „modelelor”. În plus, pentru a admira pe cineva consider că trebuie să-l cunoști în intimitate… N-am cunoscut în intimitate pe nimeni căruia să simt îndreptățirea să-i acord rolul de model. Altfel, apreciez atitudini, fapte, afirmații ale multor personalități istorice, culturale, politice, artistice dar și ale unor oameni obișnuiți, comuni, pe care i-am întâlnit pe parcursul vieții. Lista este foarte lungă.

R: La ce oră vă treziți și cum arată o dimineață din viața dvs.?

CH: Trezirea este, invariabil, la ora 6. Programul dimineții este cel al unui om obișnuit. Include cafeaua. Distanța mare față de casă pe care mi-am asumat-o când am decis să fiu parlamentar, face ca în unele dimineți să nu pot bea cafeaua cu soțul meu, ceea ce este oarecum frustrant. Mă relaxez, pregătindu-mă de treabă. Nu fac dimineața planul zilei. Îl am pregătit din seara anterioară.

Încerc, de-o vreme, să introduc în programul dimineții 30 de minute de gimnastică. In general, reușesc să mă țin de program.

R: Câte întâlniri de lucru aveți într-o zi?

CH: Cel puțin una, cel mult cinci (atunci când am audiențe în cabinetul parlamentar) În general, evit să fixez mai mult de două întâlniri. Consider că am nevoie să le aloc timp, altfel risc ca ele să nu fie eficiente.

R: Ce înseamnă succesul pentru dvs.?

CH: Succesul este un proces, nu o stare. Este un film, nu o fotografie. Este înșiruirea zilelor unei vieți, în care omul „de succes” dă și primește în același timp oportunități, informații, noi cunoștințe, bucurie. Este forța de a te menține în starea de grație de curea de transmisie în Univers pentru energiile bune care vin spre tine și pleacă de la tine îmbogățite. Este harul primit prin naștere, și îndelung șlefuit prin educație, de a lăsa urme bune pe lume:  pe pământ, dar și în viețile, în sufletele și  mințile celor din jur.

R: Care sunt principiile după care vă ghidați în plan profesional? Dar în viața personală? Am dori să stabiliți un top 3 în fiecare domeniu.

CH: În primul rând, muncesc metodic, sistematic și perseverent, fiind în frunte, mai ales când este greu. De asemenea, acord respect și/sau dragoste, înainte de a le pretinde. Nu în ultimul rând, deși sunt relativ tolerantă cu apropiații și colaboratorii de toate felurile, refuz să negociez principii.

Nu pot distinge între planul personal și cel profesional, la nivel principial. Prin urmare, vă prezint aceleași trei principii.

Î: Cum reușiți să controlați momentele critice? Există un set de măsuri, o rețetă standard aplicabilă în asemenea cazuri?

CH: Cei care cred în Dumnezeu au un suport suplimentar în momente critice. Am norocul să fac parte dintre ei. În plus, nu iau măsuri pripite, gândesc îndelung măsurile care se impun. Panica, greu de evitat în momente critice, poate genera măsuri greșite care amplifică situațiile rele.

Î: Cine este prima persoană pe care o sunați în momentele critice și de ce?

CH: Soțul meu. Ne știm de la 14 ani, am crescut împreună, nu mai suntem doi. De multe zeci de ani, amândoi suntem unul. Este firesc, așadar, să apelez întâi  la el, căci apelez la mine însămi, la partea detașabilă din mine.

Î: Ce sfaturi i-ați da unei adolescente, din perspectiva dvs. de femeie cu o carieră de succes?

CH: I-aș spune că fără familia mea, fără cele două fiice ale mele, tot ceea ce eu am realizat n-ar valora, în opinia mea,  prea mare lucru. Aș sfătui-o să-și construiască, în paralel cu cariera, o familie. Să se asigure că are unde se întoarce mereu, să râdă, să plângă, să-și panseze învelișul  sufletului atins de fermenții corozivi ai vieții.

Î: Au fost momente în care ați regretat drumul ales și ați vrut să schimbați complet domeniul? Din ce motiv ați regretat și ce v-a făcut totuși să continuați?

CH: Da, într-o singură împrejurare: mi s-a întâmplat să regret, la un anumit moment, decizia de a mă implica în politică. De altfel, am făcut acest pas relativ târziu, la 52 de ani, în ideea că voi rămâne în activitate doar un mandat, în care mi-am dorit (și am reușit!) să rezolv câteva probleme care au făcut viața hunedorenilor mai bună. Am venit în politică din mediul antreprenorial, un mediu dinamic, în care poți controla multe dintre variabilele jocului. Politica este diferită: muncești mult cu rezultate incerte, dependența de alții și de conjuncturi este mult mai mare. Ceea ce este frustrant!

Cu toate acestea, nu numai că nu am părăsit drumul ales, dar nu mi-am respectat intenția inițială de a rămâne în politică doar un mandat, ceea ce este o excepție de la modul în care mi-am organizat și planificat viața. Am cerut și am primit un al doilea mandat! Nu puteam să plec într-un moment dificil pentru grupul meu de colaboratori din politică, nu pot să plec acum, când știu cât sunt de necesari în politică oamenii ca mine, care mai pot ține piept imposturii și incompetenței, care mai pot dinamiza și îndrepta spre bine lucrurile.

Î: Obișnuiți să faceți donații? Care este donația care v-a provocat cea mai mare stare de bine?

CH: Fac numeroase donații. Încă din anii 90, am  finanțat sportivi, artiști, am sprijinit ani de zile bătrâni ajunși în impas, bolnavi, am finanțat editarea unor lucrări de istorie locală, monografii, etc.

Susțin, de zeci de ani, un program de burse școlare, acordate în regim privat, din resursele financiare proprii, unor școlari harnici care provin din familii modeste. Am intervenit benefic în viața câtorva sute de tineri. Mă gândesc cu bucurie la asta.

Î: În ce campanii sociale ați investi în viitor? De ce?

CH: Am în curs de derulare campania „Să trimitem copiii la școală!”, pentru combaterea abandonului școlar. Am derulat, deja, șapte ediții. Voi continua să o susțin financiar. În Anul Centenar am lansat campania de educație patriotică „Să ne cunoaștem eroii”. Educația, cu componenta ei de educația patriotică este, în opinia mea, calea de a evita regresul națiunii române!

De asemenea, finanțez campanii în zona educației sanitare pentru control medical preventiv, mai ales în ceea ce privește depistarea precoce a cancerului de sân și de col uterin.

Î: Dacă ar trebui să dați un sfat unui antreprenor aflat la început de drum, ce variantă i-ați recomanda, între discreție și notorietate? De ce?

CH: Sunt afaceri, mai ales în zona prestărilor de servicii, unde notorietatea merge mână în mână cu promovarea afacerii, fiind necesară. Pe de altă parte, notorietatea atrage invidie, cu tot cortegiul de „belele” de înfruntat. Din păcate, deși sunt adevărații fermenți ai progresului economic și social al unei țări, investitorii nu se bucură de prestigiul social meritat, în România. De sprijin din partea autorităților, nu se bucură nici atât! Așa stând lucrurile, măcar până-i cresc aripile, cred că unui antreprenor nu-i strică „la afacere” puțină discreție…

Te-ar putea interesa și: