considerabila a taxei respective. Unul din initiatorii schimbarii legislative, deputatul PD Augustin Zegrean, justifica astfel necesitatea reducerii taxei: „Actuala legislatie afecteaza dreptul de proprietate. Detinatorii de terenuri nu pot dispune de acestea din cauza taxei de scoatere din circuitul agricol. Noi vrem sa reducem suma platita de la 200-400%, cat este in prezent, la 1%. Nu putem bloca procesul natural de extindere a localitatilor din cauza acestei taxe.”Potrivit aceleiasi surse, reducerea tarifelor poate determina extinderile abuzive ale suprafetelor din intravilanul localitatilor si specula imobiliara, insa avantajele intrec deficientele. Emil Boc, primarul Clujului, apreciaza la cateva zeci de hectare suprafetele care ar putea fi „deblocate” prin reducerea semnificativa a taxelor: „Exista peste 4.000 de cereri de locuinte in Cluj, care ar putea fi rezolvate prin aceasta masura. De asemenea, vom atrage investitori prin dezvoltarea parcurilor industriale”. Metrul patrat costa acum intre 10 si15 euro la periferia Clujului.In contradictie cu parerea edilului Clujului, specialistii imobiliari apreciaza ca impactul masurii va fi minim. Ciprian Hrisca, senior broker la agentia de consultanta imobiliara Eurisko, spune ca actualele taxe nu influentaza decisiv pretul terenurilor si deci diminuarea tarifelor nu va avea efecte majore in piata. „Interesul pentru achizitionarea terenurilor intravilane cu destinatie agricola va ramane la aceleasi cote si dupa aplicarea acestei masuri”, este de parere Hrisca.Conform estimarilor agentilor imobiliari, un tarif mai mic nu afecteaza piata terenurilor si nici pretul caselor. „Diminuarea tarifelor nu atrage dupa sine scaderea pretului caselor, intrucat taxele nu influentau semnificativ nivelul pretului. Pe segmentul rezidential, costul terenului reflectat in costul total al investitiei reprezinta aproximativ 10-15%; astfel, scaderea taxei nu poate influenta decat aceasta marja”, spune expertul Eurisko. Dan Ioan Popp, presedintele companiei de dezvoltare imobiliara Impact, considera ca intentia de a reduce taxele pentru scoaterea din circuitul agricol reflecta o lipsa a unor strategii coerente de dezvoltare in domeniul imobiliar. In ceea ce priveste impactul initiativei legislative, Popp considera ca „diminuarea tarifelor nu va afecta intr-o mare masura piata. Altfel spus, nu cred ca vor exploda nici tranzactiile cu astfel de terenuri si nici nu se va construi mai mult.” Constructorii de ansambluri rezidentiale spun ca lipsa utilitatilor este o problema mai mare decat cuantumul taxei.Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a avizat, anul trecut, scoaterea din circuitul agricol a 2.300 de hectare situate in intravilanul localitatilor. Diminuarea taxei reprezinta si o scadere a veniturilor Agentiei, insa nu foarte importanta, in opinia lui Robert Tatu, purtatorul de cuvant al institutiei.Chiar daca dezvoltatorii nu considera actuala taxa de scoatere din circuitul agricol o piatra de moara pentru constructiile rezidentiale sau comerciale, impactul asupra pietei terenurilor nu este de neglijat. In zona de nord a Bucurestiului, in regiunea Pipera-Tunari, pretul metrului patrat variaza intre 80 si 150 de euro. In Corbeanca, amatorii trebuie sa scoata din buzunar intre 20 si 30 de euro, iar in Balotesti, costul pe metru patrat ajunge la cinci-zece euro.Daca va fi aprobata, initiativa legislativa va elimina taxele aberante de scoatere a terenurilor intravilane din circuitul agricol, insa nimeni nu ne poate garanta ca vom cumpara case mai ieftine.

Ilfovul smulge agriculturii cele mai mari suprafete

Datorita potentialului, zona de la periferia Bucurestiului si din Ilfov a consemnat anul trecut cele mai mari suprafete scoase din circuitul agricol. Zona de vest atrage, de asemenea, interesul pentru constructia de case si spatii industriale.

O masura cu efecte controversate

• Initiatorii masurii de reducere a taxei pe scoaterea din circuitul agricol a terenurilor din intravilan spera sa deblocheze piata imobiliara. O incercare similara a fost facuta in 2004, dar Opozitia de atunci nu a avut succes in promovarea initiativei.
• Edilii viseza sa construiasca mai ieftin case si sa atraga investitori in parcurile industriale. Ei spera ca oferta mai mare de terenuri sa rezolve problemele locative ale cetatenilor.
• Specialistii imobiliari apreciaza ca diminuarea taxei nu va avea efecte majore in piata, intrucat pretul terenului reprezinta cel mult 15% din valoarea unei case.
• Dezvoltatorii considera ca masura ascunde lipsa unei strategii coerente de dezvoltare urbana, pe care ar trebui sa o promoveze autoritatile. Constructorii de ansambluri rezidentiale spun ca lipsa utilitatilor este o problema mai mare decat cuantumul taxei.
• Efectele acestei modificari legislative se vor vedea in timp, dat fiind faptul ca dezvoltarile imobiliare se realizaza de-a lungul anilor.