Tensiune la cote maxime în Parlament. Astăzi ar urma să se voteze moţiunea de cenzură inițiată de PSD care ar putea pecetlui soarta Guvernului Orban.

Deși lucrurile păreau clare pentru pesediști, zarurile nu au fost încă aruncate. Şedinţa plenului Parlamentului a fost reluată, luni după-amiază, după o oră, cu apelul nominal al senatorilor şi deputaţilor. Senatorii şi deputaţii grupurilor parlamentare sunt apelaţi nominal, începând cu ora 15:30, la mai bine de o oră de la momentul la care şedinţa era programată.

Potrivit ultimelor calcule, Guvernul PNL se pare că va mai sta în funcție pentru că sunt slabe șanse ca moțiunea să aibă șanse să fie votată. Cei de la PMP au anunţat că nu vor vota moţiunea, iar cei 17 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale sunt absenţi la apelul nominal.

Mai mult chiar, dacă ședința era programată iniţial să înceapă la ora 14:00, lucrurile au întârziate din cauza lipsei de cvorum. Lucrările au fost așadar suspendate pentru o oră după ce s-a văzut că mai puţin de o treime dintre deputaţi şi senatori îşi anunţaseră prezenţa înainte de începerea discursurilor urmate de vot, fiind prezenţi 170 de parlamentari.

Potrivit ultimelor informații, parlamentarii PNL, USR şi PMP nu vor fi prezenţi în sală la moţiunea de cenzură. UDMR a decis să nu voteze moțiunea. În aceste condiții, Marcel Ciolacu și cei de la PSD rămân cu aliaţii săi din Parlament și ar putea să nu strângă cvorum la moţiune.

Este nevoie de 233 de parlamentari prezenţi pentru a începe şedinţa, apoi de 233 de voturi pentru a trânti Guvernul. Majoritatea PSD e pe muchie.

PSD, ALDE, ProRomânia şi PPUSL au, pe hârtie, 234 de voturi, cu unul peste limita majorităţii, însă vor fi trădări, conform unor surse din Parlament.

Adoptarea unei moţiuni de cenzură presupune în prima fază asigurarea cvorumului  de şedinţă: prezenţa a jumătate plus unu din numărul total de parlamentari (cel puţin 233). Şedinţa nu poate începe fără cvorum. Apoi, a doua fază presupune o majoritate pro-moţiune: cel puţin 233 de voturi. Unii dintre parlamentari pot asigura cvorumul de prezenţă, dar pot vota împotriva moţiunii.

Aşadar, dacă la începutul şedinţei sunt 233 de senatori şi deputaţi în sală, nu înseamnă automat că moţiunea va întruni 233 de voturi favorabile.

FOTO: INQUAM/ George Calin