Anul 2002 nu a fost prea profitabil pentru negustorii de arta. Scaderea nivelului tranzactiilor a fost deteminata de instabilitatea politica si economica de pe plan mondial, dar si de taxele numeroase din Romania, care majoreaza pretul unui obiect scos la licitatie cu 20%. De exemplu, la un tablou vandut la casa de licitatie Monavissa si adjudecat la un milion de lei se platesc in plus urmatoarele taxe: un comision de 5%, care inseamna 50.000 lei si reprezinta comisionul casei de licitatie plus TVA. La suma de 1.042.000 lei (comisionul fara TVA) se adauga 5% conform Legii patrimoniului cultural, 5% conform Legii fondului cultural, 0,5% taxa de timbru pentru artele plastice (daca este un obiect de arta din categoria pictura, sculptura), plus 5% conform Legii dreptului de autor. Toate aceste patru taxe sunt virate de casa de licitatie la bugetul administratiei publice locale, respectiv la bugetul Ministerului Culturii, la bugetul Uniunii Artistilor Plastici si al autorului sau urmasilor sai. Practic, toate aceste taxe reprezinta un cost in plus pentru cumparator, caci ele se adauga la pretul de adjudecare al obiectului. In total, cumparatorul achita suma de 1.203.000 lei. La randul sau, vanzatorul trebuie sa achite casei de licitatie un comision de 15,5% din pretul de adjudecare al obiectului, comision care contine si TVA. ,,Chiar daca Legea patrimoniului cultural nu are norme, taxa stipulata de aceasta lege trebuie achitata, in cazul in care consiliul local decide plata ei,,, precizeaza Bogdan Virjan, avocat partener la Stefanica, Osmani si Asociatii. In Franta insa, conform forbes.com, taxele sunt mai mari si mai numeroase. Astfel, pentru un obiect vandut la licitatie cu suma de 250.000 de euro, se mai platesc urmatoarele taxe: vanzatorul plateste un comision de 9,5% din pretul de adjudecare, adica 23.925 euro, o taxa de autentificare (3.500 euro) si dreptul de autor, care variaza intre 0,25 si 4% (7.000 euro). Cumparatorul trebuie sa achite un comision de 12-21%, adica 37.973 euro, TVA la comision de 19,95%, adica 7.579 euro, plus o taxa forfetara catre stat de 5%, adica 12.500 euro.

O alta problema ridicata de lipsa normelor este legata de clasificarea obiectelor de arta. Legea precizeaza obligatia casei de licitatie de a anunta la Ministerul Culturii prezenta unui obiect care ar putea fi clasificat drept obiect de tezaur, calitate care face imposibila scoaterea lui pe cai legale din tara. Daca decide ca este obiect de tezaur si are banii necesari pentru a-l cumpara, Ministerul Culturii are drept de preemtiune. ,,Legea nu precizeaza insa clar daca obiectul respectiv mai poate fi scos la licitatie sau nu si ce se intampla daca ministerul, care are la dispozitie un interval de o luna de zile pentru a-l evalua si achizitiona, se hotaraste sa-l cumpere dupa ce obiectul a fost vandut la licitatie,,, afirma Alexandru Ghildus, directorul casei de licitatii Monavissa. Avocatul Bogdan Virjan subliniaza insa ca nerespectarea dreptului de preemtiune al statului atrage dupa sine anularea tranzactiei. Numai normele Legii patrimoniului vor clarifica situatiile de acest gen, precum si conditiile in care pot fi scoase din tara obiectele de arta.

Legislatie referitoare la taxe

· Legea nr. 8/1996 (a dreptului de autor)
Art. 21. (1) In cazul fiecarei revanzari a unei opere de arta plastica la licitatie publica sau
prin intermediul unui agent comisionar ori de catre un comerciant, autorul are dreptul la 5% din pretul de vanzare, precum si dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa.
· Legea nr. 182/2000 (a patrimoniului cultural)
Art. 50. (1) Veniturile gestionate in regim extrabugetar pot proveni din urmatoarele surse:
c) cota de 5% instituita de autoritatile administratiei publice locale asupra pretului obtinut din vanzarile de bunuri culturale, efectuate prin licitatii, anticariate, consignatii si case de amanet;
(2) Cotele prevazute la alin. (1) lit. b) si c) se adauga la preturile de vanzare ale bunurilor respective.
· Ordonanta nr. 79/1998 (a fondului cultural)
Art. 2. (1) b) o cota de 5% din incasarile realizate de agentii economici din vanzarea, prin licitatie publica, a bunurilor culturale mobile;
g) o cota de 2% din incasarile realizate de agentii economici care comercializeaza bunuri culturale provenite din import;
(2) Cotele prevazute la alin. (1) se aplica asupra incasarilor totale realizate, din care s-a dedus T.V.A. aferenta, si se adauga la pretul de vanzare si, respectiv, la tarifele incasate pentru bunurile si serviciile care fac obiectul bazei de calcul.