Plătim mai mulți bani la notar în 2024. Prima majorare de tarife după 13 ani

Norma privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notar din 2011 a fost recent înlocuită printr-un ordin al ministrului Justiției.

Acesta stabilește onorariile minime pe care notarii le pot percepe de acum înainte pentru diverse acte și proceduri.

Astfel, după 13 ani de stagnare, onorariile notarilor s-au majorat începând din această lună. Conform Ordinului ministrului Justiției nr. 177/C/2024.

Iată câteva exemple de la noile onorarii minime stabilite pentru diverse acte și proceduri notariale. Tarifele noi pornesc de la nivelul specificat mai jos:

  • Autentificarea unui act constitutiv al unei persoane juridice, în cazul în care aportul este în bani și nu depășește valoarea minimă admisă de lege și nu implică aport în natură de bunuri mobile sau imobile – 300 de lei
  • Autentificarea unui act constitutiv al unei asociații sau fundații – 150 de lei
  • Autentificarea unui testament – 130 de lei
  • În cazul autentificării procurilor, tariful minim este de 100 de lei. Pentru anumite operațiuni (reprezentare la succesiune, partaj, înstrăinarea sau dobândirea de bunuri mobile sau imobile, orice alte mandate). Și de 8 lei pentru încasarea pensiilor, a alocației sau a altor drepturi provenind din legi speciale.
  • Legalizarea semnăturii părților pe înscrisuri pornește de la cel puțin 250 de lei
  • În cazul cererilor de divorț – 750 de lei atunci când nu sunt copii minori și 1.200 de lei atunci când există copii minori.

Tarifele variază la imobiliare

În cazul vânzărilor de imobile sau altor acte translative ale dreptului de proprietate și de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect imobile, tarifele minimale variază în funcție de valoarea acestora, arată avocatnet.ro.

  • Pentru valori imobiliare cuprinse între 200.001 lei și 600.000 lei, onorariul minim este de cel puțin 2.805 lei. La care se adaugă 0,9% pentru suma care depășește 200.001 lei.
  • În cazul valorilor de până în 20.000 de lei, onorariul minim al notarului este de 2,2% din acea sumă, dar nu mai puțin de 230 de lei.
  • La valorile imobiliare de peste 600.001 lei, onorariul minim pleacă de la 6.405 lei, la care se adaugă 0,6% pentru suma care depășește 600.001 lei.

Pentru contractele de novatie, de delegatie, de compensare, de subrogatie, de cesiune de creanță, altele decât cele care se încadrează la anexa nr. 1 pct. 10, onorariul se stabilește prin aplicarea procentului de 0,45% la valoarea creanțelor, dar nu mai puțin de 230 lei. Și pentru remiterea de datorie se face același calcul.

Pentru contractele de leasing operațional, onorariul se stabilește prin aplicarea procentului de 0,4%, calculat la valoarea contractelor de leasing, dar nu mai puțin de 150 lei.