Săptămâna trecută va fi ţinută minte multă vreme. Pieţele financiare din întreaga lume s-au cutremurat. Din SUA până în Japonia şi din Argentina în Coreea de Sud, nu a existat ţară care să nu fi fost afectată.
Evenimentele la bursă afectează imediat şi moneda naţională. Criza a plecat de la ceea ce s-ar putea numi „credite doar cu buletinul“, oferite generos de băncile americane în anii trecuţi, când dobânzile erau la niveluri ridicol de mici. Criza, sau doar emoţia, s-a întins rapid, iar bursele au consemnat cele mai mari scăderi de după 11 septembrie 2001. Alan Greenspan (fostul omolog american al lui Mugur Isărescu), considerat până acum un semizeu al finanţelor, este acum arătat cu degetul; din cauza lui, spun unii analişti, s-a ajuns la această criză. Politica dobânzilor (prea) scăzute practicată de Greenspan – sub două procente – i-a îndemnat pe toţi nevoiaşii să contracteze credite care acum, când dobânzile sunt de trei-patru ori mai mari, nu mai pot fi returnate. Dar toate aceste dobânzi scăzute au făcut ca, în aceşti ani, economia americană să duduie. Se vede însă că nimeni nu e profet în ţara lui.
La sfârşitul săptămânii trecute revenise optimismul: Banca centrală americană a redus dobânzile cu 0,5 procente. Brusc, toate pieţele au început să crească. Când scriu acest text, nu cunosc evoluţia ulterioară. Indiferent dacă criza va continua sau se va opri, câteva învăţăminte pot fi trase. Economia mondială, chiar în perioade de creştere viguroasă, aşa cum este în prezent, rămâne foarte vulnerabilă. Evenimente care pot părea locale produc efecte uluitoare şi imediate pe tot mapamondul. Este ceea ce s-ar putea numi reversul globalizării: acest proces produce bunăstare pentru mai mulţi oameni decât oricând în istorie (chiar dacă o bunăstare standardizată), dar şi crizele vor fi, de-acum încolo, doar globale. Cu câteva excepţii (Coreea de Nord, Cuba, unde sărăcia e lucie şi criza permanentă), economiile celorlalte state se află în rezonanţă. Nu mai exista un spaţiu, aşa cum era fostul bloc comunist, care să funcţioneze pe altă lungime de undă. Suntem tot mai mult condamnaţi, ca cetăţeni ai satului planetar, să avem un destin comun: profităm împreună când economia mondială creşte, suntem afectaţi toţi în perioade de criză.
Săptămâna trecută s-au pierdut mulţi bani. Cine este de vină? Povestea cu Greenspan e o glumă; e doar nevoia omenească de a mai dinamita, din când în când, miturile. De vină este sistemul şi lăcomia. Dar cum nu va exista un sistem care să fie ferit de crize, iar lăcomia este înscrisă în codul nostru genetic, crizele vor face şi ele, în continuare, parte din viaţa noastră.
