Probleme pentru cei care vizau un creit de nevoi personale la bănci. Mai multe instituții bancare au luat o decizie extrem de dură. Dacă ai datorii la Fisc nu mai ai nicio șansă.

La majoritatea băncilor angajatorul unui solicitant de credit este verificat doar pentru preîntâmpinarea unor fraude sau doar pentru a se stabili dacă nu are probleme financiare care să îi pună în pericol activitatea.

Acum, o bancă merge mai departe. La Raiffeisen Bank o restanţă a angajatorului de 1.003 lei per angajat către Fisc poate fi suficientă pentru a respinge un client bun platnic chiar dacă acesta are cu istoric foarte bun, dar şi venituri suficiente.

Prevederile regulamentului BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare obligă instituţiile financiare implicate în creditarea persoanelor fizice să evalueze riscul de nerambursare a unui credit în functie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă a veniturilor eligibile ale solicitantului de credit şi, în consecinţă, să se asigure de continuitatea în viitor a veniturilor pe care le consideră eligibile pentru obţinerea şi rambursarea unui credit.

Depinde însă și tipul creditului şi volumul său şi până la urmă de caracteristicile pe care o instituţie de credit le ia în calcul atunci când analizează un angajator pentru a vedea dacă va acorda sau nu un împrumut unuia dintre angajaţii săi.

Cei de la BRD Groupe Societe Generale au confirmat noile decizii. „Da, se efectuează verificari în privinţa situaţiei companiei angajatoare, verificari normale care fac parte din dispozitivul de măsuri care au în vedere evitarea unor posibile fraude (documente/adeverinţe false etc)”, spun reprezentanții băncii, conform economica.net.

Și BCR „supune analizei doar acele aspecte legate de activitatea angajatorului care contribuie la evaluarea probabilităţatii de nerambursare a unui credit. În situaţia în care angajatorul solicitantului de credit se confruntă cu probleme financiare care nu îi permit continuarea activităţii în condiţii normale, continuitatea în viitor a veniturilor acestuia este considerată incertă, riscul de nerambursare asociat fiind unul ridicat”.

La Raiffaissen Bank analiza angajatorului merge până la a calcula restanţele pe cap de angajat al acestuia. Pentru datorii la ANAF mai mari de 1.003 lei per angajat, orice client persoană fizică poate fi respins la accesarea unui credit de nevoi personale, chiar dacă scoringul clientului este unul foarte bun.

Angajaţi ai altor bănci comerciale au povestit că analiza angajatorului unui client nu este uzuală în cazul în care este vorba de un credit de consum de valoare mică. În mod normal, respingerea unui client bun platnic din cauza profilului angajatorului are loc doar dacă acesta din urmă este în faliment sau are toate şansele să ajungă în curând în această stare.

Raiffeisen Bank ar fi operat foarte multe excluderi din activitatea sa în ultima perioadă: condiţiile de staff (reducerea de 30% oferită de o bancă pentru toţi angajaţii săi la produsele băncii) au fost scoase din oferta băncii, ceea ce face ca foarte mulţi angajaţi Raiffeisen să deţină carduri de credit sau să acceseze împrumuturi de la alte bănci, conform sursei citate.

Te-ar putea interesa și: