Sunete misterioase, semnalate în tot mai multe locuri din lume
Sunete ciudate, care ar putea fi emise de forme de viaţă extraterestre sau de OZN-uri, sunt semnalate în tot mai multe locuri din lume, de la Bucureşti şi până în Colorado, relatează miercuri site-ul televiziunii americane truTV, specializată pe informaţii din domeniul paranormalului.
De la Bucureşti, România, şi până la Arvada, Colorado, aceste zgomote pulsatorii au fost auzite şi înregistrate şi chiar postate pe YouTube, scrie Agerpres. Una dintre cele mai populare înregistrări este cea realizată la Conklin, provincia Alberta, Canada, unde tăietorii de lemne apar uitându-se spre cer, în timp ce se aude un fel de geamăt metalic. Alte înregistrări cu sunete similare au fost realizate în Manitoba, Canada şi Kota Samarahan, Malayezia.
Mai mulţi comentatori de pe YouTube atribuie sunetele HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program), program de cercetare asupra frecvenţelor aurorale active desfăşurat pe teritoriul Statelor Unite, lângă localitatea Gakona, Alaska. Prin acest program este cercetată ionosfera, pentru a fi stabilit comportamentul ozonului, azotului şi ionilor acestora la bombardamentele radiaţiilor solare şi cosmice, dar şi la emisia de radiaţii de înaltă frecvenţă (ELF) de pe Terra.
Susţinut financiar de forţele navale şi forţele aeriene americane, precum şi de Universitatea din Alaska, HAARP este în mod obişnuit găsit ţap ispăşitor pentru evenimente misterioase şi inexplicabile. Dar, până acum, cred analiştii truTV, este improbabil ca aceasta să fie originea sunetelor.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/5YxDwHxz5xU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





