Strategia fiscala: ce vor investitorii si ce ofera statul
Lucruri pe care orice investitor vrea sa le stie cat mai clar inainte de a face o investitie si fara de care orice plan de afaceri poate fi sortit din start esecului. Ministerul Finantelor a pregatit deja un proiect de strategie privind politica fiscala pentru perioada 2004-2007, document care ar trebui sa fie, teoretic, mai mult decat lamuritor. Investitorii straini au trimis, la randul lor, propriul mesaj. O Carta Alba publicata de Consiliul Investitorilor Straini (CIS) arata ca lucrurile nu s
Lucruri pe care orice investitor vrea sa le stie cat mai clar inainte de a face o investitie si fara de care orice plan de afaceri poate fi sortit din start esecului. Ministerul Finantelor a pregatit deja un proiect de strategie privind politica fiscala pentru perioada 2004-2007, document care ar trebui sa fie, teoretic, mai mult decat lamuritor. Investitorii straini au trimis, la randul lor, propriul mesaj. O Carta Alba publicata de Consiliul Investitorilor Straini (CIS) arata ca lucrurile nu sunt suficient de clare sau predictibile si ca se asteapta inca masuri care sa elimine practicile ce favorizeaza selectiv o companie in detrimentul alteia.CIS a cerut Guvernului sa isi faca publica strategia fiscala referitoare la cotele exacte de impozitare propuse pentru fiecare din urmatorii trei pina la cinci ani. Strategia Guvernului anunta reducerea contributiilor sociale totale (52% in prezent pentru angajat si angajator) cu 5% in perioada 2004-2006, precizand doar scaderea din 2004, de 3%. Incertitudinea este mai mare in privinta impozitului pe venit, unde pentru anul viitor se prevede mentinerea globalizarii si a sistemului cu cote aplicate la transe de venit. Acestea din urma ar putea fi reduse ca numar de la cinci la trei, insa nici cotele si nici transele exacte nu sunt stabilite. Mai mult, din 2005 „s-ar putea” trece la o cota unica de impunere a veniturilor, de asemenea incerta.In privinta TVA, CIS solicita ca toate rambursarile facute cu intirziere sa fie purtatoare de dobinda, in acelasi fel cu toate platile de TVA datorat catre stat de contribuabili. Strategia Finantelor prevede, pentru 2004, doar cote reduse (9% fata de 19% standard) pentru medicamente si cazare in unitati hoteliere si eliminarea treptata, pana in 2006, a facilitatilor distorsionate, atat la TVA, cat si la accize.La impozitul pe profit, investitorilor le este promisa o scadere de cinci puncte procentuale in 2005, de la 25% la 20%. „Va creste insa concomitent impozitul pe dividende, de la 10% la 15%”, spune ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu. Una dintre supararile investitorilor, deducerea pierderilor din creante, va fi rezolvata doar partial anul viitor, cand se va accepta un nivel al deducerii de numai 20%. „Recunoasterea completa va fi posibila in perioada 2005-2006”, precizeaza Tanasescu. In privinta impozitarii microintreprinderilor, ministrul anunta ca in 2007 nu se va mai putea aplica actuala cota de 1,5% la cifra de afaceri, ci se va trece la cota standard a impozitului pe profit. O nemultumire a investitorilor ramane faptul ca multor companii li s-a permis sa acumuleze datorii mari catre stat si au fost scutite in mod arbitrar de penalitati si dobanzi. Recomandarile CIS, neregasite in strategia fiscala, vizeaza oferirea de stimulente pentru accelerarea platii arieratelor: zero penalitati daca arieratele sint achitate in termen de 12 luni, 50% reducere daca sunt achitate in 18 luni, 25% pentru achitare in 24 de luni. CIS mai propune lichidarea oricarei companii care are arierate neachitate catre buget mai vechi de 36 de luni, solutie care nu are sanse de a intra prea curand in calculele statului.
Ce se schimba in perioada 2004-2007
Impozit pe venit
· numarul cotelor de impozit aplicat la transe de venit scade de la cinci la trei· din 2005 s-ar putea trece la cota unica, inca nestabilita· in 2004 raman deducerile suplimentare
Impozit pe profit: · plati anticipate in timpul anului· cota de 25% scade din 2005 la 20%· din 2007 microintreprinderile nu mai aplica cota de 1,5% la cifra de afaceri, ci cota standard din profit· se recunosc ca deductibile pierderile din creante neincasate (20% in 2004, 100% pana in 2006) si cheltuielile cu stocuri degradate (nu se stie proportia)· reguli antiabuz, din 2006, pentru activitatea prin companii off-shore TVA· in 2004 cota redusa, 9%, pentru medicamente si cazare in unitati hoteliere· se elimina treptat, pana in 2006 facilitatile distorsionate
Accize· crestere treptata, la nivelurile din UE· sistemul antreprozitelor fiscale
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





