Simona Halep, calificată în finala la Melbourne. Uraganul Halep își știe deja adversara! Naomi Osaka s-a retras
SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Simona Halep este deja calificată în finala la Melbourne după partida de azi-noapte. Uraganul Halep își știe deja adversara din Australia, asta după ce Naomi Osaka s-a retras subit din competiție.
Tenismena Simona Halep s-a calificat în finala turneului Melbourne Summer Set. În prezent locul 20 WTA și în vârstă de 30 de ani, sportiva româncă a învins-o fără dificultate pe chinezoaica Qinwen Zheng (locul 126 WTA, 19 ani). Aceasta era venită din calificări și reușise să ajungă în semifinalele turneului.
Partida a durat o oră ș 25 de minute
Meciul a durat o oră și 25 de minute și s-a încheiat după două seturi, 6-3, 6-2, adjudecate de Simona Halep. Experiența în competiții a fostului lider mondial s-a văzut în fața mai tinerei adversare, pe care a întâlnit-o pentru prima dată.
Spre deosebire de meciul precedent, serviciul Simonei Halep a fost mult mai bun, iar sportiva a câștigat așezat, dozându-și efortul. „Azi am jucat mai bine”, a recunoscut ea la mini-interviul de pe teren, de la finalul partidei. Cu toate acestea, a avut și momente de nervozitate în care a dat cu racheta de pământ sau s-a certat pe ea însăși. „Alergi prea mult, joci haotic, parcă ești la maraton”, a strigat Halep la scorul de 3-2, potrivit digisport.ro.
După un an 2021 marcat de accidentarea care a ținut-o departe de terenul de joc pentru câteva luni, Simona Halep ajunge în finală, a 41-a din cariera sa, în primul turneu la care participă în 2022.
Mesajul lui Halep
„Sunt bucuroasă că am început anul bine”, a declarat fostul lider mondial. Ea a mărturisit că în timpul pe care l-a petrecut anul trecut departe de arenă, din cauza accidentării, și-a dat seama că iubește tenisul și vă vrea în continuare să joace.
În finala de la Melbourne, românca o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA, după ce adversara acesteia, Naomi Osaka (locul 13 WTA), considerată favorita turneului, s-a retras înaintea disputării semifinalei, acuzând dureri abdominale. Halep s-a întâlnit cu jucătoarea de 24 de ani din Rusia de două ori până acum şi s-a impus de fiecare dată, 6-1, 6-3, în turul al treilea al Australian Open şi 6-1, 7-6 (4) în optimi la Moscova, ambele meciuri având loc anul trecut.
Simona Halep va încerca să obțină duminică trofeul WTA cu numărul 23 al carierei. Ea nu a mai câștigat până acum vreun turneu în Australia și speră ca acest început de bun augur să-i dea încredere pentru Australian Open. Anul trecut a fost primul încheiat de Simona Halep, după mult timp în carieră, fără vreun trofeu câștigat.
După Melbourne, Simona Halep și-a confirmat participarea la turneul de la Sydney, de categorie WTA 500, programat în perioada 10-15 ianuarie, unde competiția este mult mai acerbă, ca un preambul pentru Australian Open, primul turneu de mare șlem al anului, care începe la 17 ianuarie.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




