Potrivit unei surse militare ruse citate de agenţia TASS, în cadrul testului efectuat la jumătatea lunii noiembrie, avionul MIG-31K a decolat de la baza aeriană Olenegorsk, din regiunea Murmansk, şi a lansat racheta Kinjal către o ţintă terestră amplasată în poligonul Pemboi din regiunea Komi.

Această relatare vine la o zi după ce serviciile de informaţii daneze au avertizat cu privire la intensificarea rivalităţii geopolitice în zona Oceanului Arctic. ”Un mare joc de putere se conturează” între Rusia, SUA şi China, ceea ce creşte nivelul tensiunii în regiunea Arcticii, notează serviciul militar de informaţii danez în raportul său anual despre riscurile de securitate.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dezvăluit în primăvară existenţa rachetei hipersonice Kinjal (‘Pumnal’, în limba rusă) şi a altor sisteme de rachete considerate de Moscova ca fiind imbatabile. În mesajul său anual adresat Adunării Federale, camerele reunite ale parlamentului rus (Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei) la 1 martie 2018, liderul de la Kremlin a susţinut că racheta Kinjal poate străpunge scutul american antirachetă.

Conform presei ruse, racheta Kinjal are o rază de acţiune de peste 2.000 de kilometri şi o viteză de 10 ori mai mare decât sunetul şi poate transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcătură convenţională. Potrivit serviciilor de informaţii americane, armata rusă a efectuate mai multe teste cu acest tip de rachetă.

Pe de altă parte, tot sâmbătă oficiali ruşi au anunţat că o nouă divizie de rachete antiaeriene Tor-M2DT a fost amplasată în regiunea Murmansk, în cadrul planurilor de consolidare a apărării zonei arctice.

”Ceremonia oficială a avut loc în districtul Pechengski (aproape de frontiera cu Finlanda şi Norvegia), unde sunt amplasate unităţile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Flotei Nordului, Vadim Serga, citat de agenţia Interfax.

Sistemele antiaeriene Tor-M2DT au fost prima dată prezentate publicului la parada militară de pe 9 mai 2017 şi au fost concepute special pentru a proteja infrastructurile industriale şi instalaţiile militare în condiţiile climatice severe ale regiunii arctice.

În ultimii ani Rusia şi-a consolidat semnificativ unităţile militare în această regiune, unde a construit şi a dat în exploatare circa 20 de aeroporturi militare.

Te-ar putea interesa și: