Zecile de milioane de dolari investiti in mii de kilometri de fibra optica nu si-au adus, deocamdata, roadele deoarece capacitatea mare de transport a acestora nu este folosita inca la parametrii satisfacatori. Principalul motiv consta in traficul de date relativ redus si slaba dezvoltare a retelelor de acces locale (cele care leaga reteaua de transport de locatia abonatului). De departe cea mai puternica retea de acces o detine RomTelecom, furnizorii de cablu, precum Astral sau RDS, avand o acoperire mai mult zonala, obtinuta in urma unei politici de achizitii. ,,Nu cred ca se va grabi cineva sa investeasca in acces, din cauza ca bancile mari si-au pierdut increderea in profitabilitatea domeniului telecom. Totodata, progresul tehnologic este mult mai rapid decat amortizarea,,, afirma Cristian Copilau, director de marketing la KPN Qwest Romania. Pe de alta parte, o alta modalitate de a creste gradul de utilizare a capacitatii de transport din Romania este imbunatatirea sau suplimentarea serviciilor furnizate in prezent. In orice caz, este cert ca doar din traficul Internet, companiile nu au putut scoate suficienti bani pentru a obtine profit net. ,,Atat in Romania, cat si pe plan international, gradul de incarcare a retelelor nu a generat amortizarea necesara,,, declara Mihai Batraneanu, presedintele PC Net.

Un tip de servicii de la care se asteapta foarte mult vor fi cele oferite in conditiile liberalizarii pietei de telefonie fixa. Un exemplu este aplicatia VoIP (voce prin Internet). Un alt gen de serviciu rentabil este furnizarea de VPN-uri (retele virtuale private), aplicatie care a fost prezenta, in general, pe piata companiilor inca inainte de momentul liberalizarii. Insuficienta veniturilor obtinute din traficul Internet, care este din ce in ce mai ieftin, i-a determinat pe acestia sa-si diversifice oferta sub diverse forme: crearea unui portal care este vandut prin inchirierea de spatiu publicitar online sau gazduirea de site-uri.

Pe o piata cu suficient de multi furnizori de infrastructura, furnizorii de servicii au o viata mai usoara, din motive de cost: oferta fiind mare, reteaua poate fi inchiriata la preturi mai mici. Or cresterea competitiei in domeniu continua, in conditiile in care companii nationale, precum Teletrans sau CNCFR au un plan de extindere a retelelor existente.
Absenta investitiilor in infrastructura i-a scutit pe furnizorii de servicii, precum PC Net, care nu are retea proprie, de deprecierile generate de amortizare si de costurile financiare create de credite. Astfel, ,,un furnizor de servicii ar putea avea o profitabilitate neta mai buna atat timp cat costurile de inchiriere a infrastructurii sunt mai mici decat deprecierea si costurile de functionare a unei infrastructuri proprii,,, comenteaza Mihnea Mocanu, senior consultant la Roland Berger Strategy Consultans.

Insa la nivel de profitabilitate operationala, ,,lucrurile ar trebui sa se inverseze, furnizorul care detine infrastructura avand rezultate mai bune, beneficiind de avantajul de cost provenind din operarea infrastructurii proprii, in conditiile unei incarcari eficiente a capacitatii,,, adauga Mihnea Mocanu. Cu alte cuvinte, pe masura ce infrastructura proprie se amortizeaza, nivelul de profitabilitate neta a furnizorului cu retea proprie ar trebui sa fie superior celui realizat de furnizorul de servicii.

principalele retele de fibra optica din RomAnia

Companie    Lungimea retelei (km)     Investitie (milioane USD)
RCS            4.000            100*
Astral Telecom    650            peste 15
Teletrans        900            100*
CNCFR        3.350            120*
RomTelecom        20.000            –
*) investitii anuntate sau aflate in derulare
Sursa: companiile