Serbia a introdus amenzi pentru nepurtarea măştii sau nerespectarea menţinerii distanţei sociale în public, în cadrul unor măsuri menite să oprească răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus, relatează vineri Reuters.

Parlamentul, care s-a reunit joi seară, a pregătit instituirea unor măsuri mai dure pentru prevenirea răspândirii COVID-19 prin modificarea legislaţiei menite să combată bolile infecţioase.

Amendă 50 de dolari

Conform amendamentelor, orice persoană care nu poartă mască sau nu menţine distanţa regulamentară în spaţiile publice deschise sau închise riscă o amendă de 5.000 de dinari (50 de dolari), o amendă mare într-o ţară în care salariul mediu este de 570 de dolari.

Noua legislaţie prevede de asemenea că, în cazul unei pandemii, Ministerul Sănătăţii poate introduce vaccinarea obligatorie a întregii populaţii sau a anumitor grupuri de risc.

Amenzi pentru companii și restaurante

Companiile, restaurantele şi magazinele care nu respectă regulile sanitare impuse de guvern, inclusiv păstrarea unei distanţe între angajaţi şi clienţi sau purtarea unei măşti, ar putea fi amendate cu sume cuprinse între 50.000 şi 300.000 de dinari.

Fosta republică iugoslavă, cu o populaţie de aproximativ 7 milioane de locuitori, a înregistrat 73.765 de cazuri de COVID-19, între care 955 de decese.