Secretul lui Nicușor Dan. De cine a fost trădat? L-a durut foarte mult
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Nicușor Dan a câștigat alegerile locale din Capitală ocupând astfel funcția de primar General. Totuși, nu multă lume știe unde locuiește noul primar și prin ce momente teribile a trecut.
Nicușor Dan a mărturisit pentru Antena 3 că stă în chirie, într-un apartament din sectorul 5 al Capitalei și plătește o sumă de 550 de euro pe lună.
Totodată, acesta a povestit că a avut planuri mari după ce s-a întors de la Paris, însă totul s-a schimbat
”Am plecat la Paris cu gândul să mă întorc și am avut în cap să cumpăr o combină agricolă și să o închiriez. Între timp am aflat că niște prieteni și-au deschis o firmă de calculatoare și le-am dat bani cu dobândă, erau anii 90. Și din banii aia am reușit să supraviețuiesc. În anii 90 nu exista cuvântul ”cămătărie” a povestit Nicușor Dan la Antena 3.
De asemenea, într-un alt interviu acordat pentru Reporter Global, Nicușor Dan a povestit pe larg motivele pentru care a decis să se întoarcă în România.
”M-am întors pentru că asta este cultura în care eu m-am născut, cu care eu rezonez, este limba pe care eu o vorbesc, aici trăiau părinții mei, bunica, familia, prietenii. Este locul în care eu am simțit că mă pot împlini. Eram în mediul academic în Franța, un mediu cosmopolit, în care am fost foarte bine primit, dar am simțit că nu mă pot împlini decât aici, în zona în care am crescut. A fost o decizie de viață, mi-am asumat faptul că din punct de vedere academic aș fi avut o perspectivă mai bună. Legat de bani, am fost în această luptă a intereselor imobiliare de ordinul sutelor de milioane de euro. Stau cu chirie și acum.
Dacă la 50 de ani stau cu chirie, ar fi foarte pervers să stai așa în sărăcie 50 de ani și să te gândești că vei trăi în bogăție după aceea. Pur și simplu așa e, cine mă crede mă crede, cine nu, nu. Este important că am un colac de salvare: oricând mă pot întoarce la meseria mea în Occident, să câștig zeci de mii de euro pe an, iar asta m-a făcut foarte relaxat în ceea ce privește situația mea financiară”, a spus noul primar General al Capitalei.
Nicușor Dan are o fetiță
Nicușor Dan are și fetiță, despre care a mărturisit în același interviu că își dorește tot ce e mai bun. Primarul General susține că își va încuraja întotdeauna fiica să călătorească în lume, însă și-ar dori să se stabilească în România.
„Am o fetiță și mi-aș dori ca ea, chiar dacă o voi încuraja să circule peste tot în lume, să se stabilească în București sau în România. Asta realmente este o miză personală și atunci voi face tot ce ține de mine ca orașul acesta să devină, la nivel academic, de business, un punct important în lume, astfel încât tinerii, din România sau din afară, să vină să locuiască aici. Legat de problema copiilor, m-a ajutat foarte mult Miruna Târcă, a făcut un document care se numește „București, un oraș prietenos cu copiii“, foarte amplu.
Foarte multe mame, de fapt toate, din zone defavorizate, mi-au spus că își doresc un viitor bun pentru copiii lor. Și asta este o miză”, a mai spus primarul Capitalei.
Nicușor Dan a fost trădat
O întrebare l-a luat însă pe nepregătite pe actualul primar. Acesta a fost întrebat dacă a fost vreodată trădat. În acest context, Nicușor Dan a rememorat o întâmplare care l-a durut enorm.
„O să vă dau, totuși, un răspuns. Acum doi ani, am fost la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului și era prezentă inclusiv o colegă de clasă care acum locuiește în America și care este măritată cu un japonez foarte simpatic. Am avut o discuție cu el și l-am întrebat cum vede România, ce e frumos, ce nu e, ce e bine, ce nu e bine.
El mi-a spus: cred că principala problemă pe care România o are este numărul de oameni capabili să se lupte pentru o idee”, a mai spus Dan.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.