Veste extrem de importantă pentru milioane de români. Chiar şeful Casei Naţionale de Pensii a dezvăluit că inechităţile din sistemul de pensii vor fi rezilvate de noua lege. Mai mult, s-a aflat şi ce pensii vor creşte după recalculare.

Se recalculează pensiile

Cea mai bună veste pentru pensionari venită chiar de la vârful Casei Naţionale de Pensii. „Procesul de evaluare precede recalcularea celor 4.950.000 de dosare aflate în plată în momentul de faţă în sistemul public. Nu vrem să tragem de timp, vrem să recuperăm timpul pierdut.

Incercăm să avem un ritm alert şi să ne încadrăm în cele 18 luni.Am inceput la 1 martie şi în momentul de faţă avem peste 250.000 de dosare evaluate.

Prin procesul evaluare incercam sa digitalizam toate cele 5 milioane de dosare, astfel încât să avem o bază solidă pentru a putea face recalculare şi a aplica orice formulă de calcul agreata de noul act normativ.

Până în august 2022 incercam sa finalizam acest proces. În momentul de fata am elaborat la nivelul Casei de Pensii şi la Ministerul Muncii un proiect de act normativ in care incercam sa suplimentam personalul special pentru procesul de evaluare. Vrem să angajam 1000 de persoane care sa faca numai acest proces”, a precizat Daniel Baciu la România TV.

Se vor rezolva inechităţile din sistemul de pensii

Mai mult, Daniel Baciu a dezvăluit şi cum vor fi rezolvate inechităţile din sistemul de pensii. „Una din inechităţi se refera la faptul ca in cadrul aceluiasi număr de puncte bazat pe contributivitate exista cuantumuri diferite in plata in momentul de faţă. Legislatia de-a lungul timpului s-a modificat.

Fiecare lege a avut un mod de calcul diferit. De-a lungul timpului au venit tot felul de factori favorizanţi cu privire la calculul pensiei. Aici mă refer la beneficiarii conditiilor de grupe muncă. Beneficiind de aceste grupe de muncă, automat le-a crescut punctajul în defavoarea celor care nu au beneficiat de aceste grupe de muncă.

Lucrul acesta nu mai poate fi tolerat în continuare. Observam ca in cadrul aceluiasi număr de puncte există cuantumuri diferite. Una din inechitati aceasta este.

Incercam să plafonăm cuantumul mare si sa crestem pensiile mici. Incercam sa facem o reasezare a tuturor pensiilor care vor avea acelasi principiu ale punctelor realizate.

In legislatiile anterioare erau niste stagii de cotizare diferentiate la diferite categorii de pensie. Automat ieseau cuantumuri diferite.

Pensia era considerata ca o masura sociala. Toata lumea spune ca se vor taia pensiile. Nu este adevarat. Se vor plafona, iar pensiile mici vor creste.

Încercam să aducem foarte mult principiul cotributivitatii. Au fost multe sporuri care faceau parte din salariu dar nu au fost luate in calcul, cu toate ca se platea contributia de asigurari sociale. Vrem sa includem aceste sporuri in baza de calcul”, a explicat Şeful Casei de Pensii.

Ce se întâmplă cu pensiile românilor din străinătate

„Ca stat avem acorduri bilaterale incheiate cu toate staţiile din comunitatea Europeana dar nu numai, unde ne recunoastem reciprc contributiile sociale. Pe dreptul de pensie, din totalul pensiilor comunitare din romania, un procent de peste 70 % il reprezinta romanii care au lucrat in Italia si Spania.

Fiecare cetatean roman care a lucrat in străinatate se supune legislatiei din tara respectiva si din Romania. Se aduna stagiile de cotizare din fiecare tara unde cetateanul roman a desfasurat activitate, apoi se da pensie din fiecare tara pentru anii lucrati”, a mai explicat Daniel Baciu.