Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la finalul vizitei de la DSP București că școlile din Capitală vor trece în regim online doar dacă rata de incidență va trece pragul de 3 la mia de locuitori.

„Este reglementat în hotărârea de guvern. Dacă este depăşită rata de incidenţă de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim online, integral.

De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate – se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone.

Sperăm să nu se ajungă aici şi am convingerea că oamenii înţeleg situaţia prin care trecem, că vor avea grijă şi că se vor păzi de infectare”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Cazuri coronavirus azi, 10 octombrie

GCS transmite că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  116.628 de  pacienți au fost declarați vindecați.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele:

  • București – 2,39
  • Alba – 2,16
  • Vâlcea -2,0
  • Iași – 1,85
  • Bacău – 1,75
  • Neamț – 1,72
  • Teleorman – 1,71
  • Sălaj – 1,67
  • Sibiu – 1,56
  • Caraș-Severin – 1,55
  • Cluj – 1,54
  • Vaslui – 1,54

Până astăzi, 5.358 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.