Se dau 1.200 de euro de persoană! Anunțul venit chiar acum de la Guvern. Cine va primi sumele
Sursă: Dreamstime
Este vorba despre un proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Acesta vizează alocarea a 15 milioane de lei, respectiv 3 milioane de euro, pentru susţinerea producției de struguri de masă în anul 2022.
Ajutor nesperat pentru următorii români! Sunt în joc mii de euro. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a fi eligibili?
Totodată, valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 1.200 euro/ha. Potrivit proiectului publicat pe site-ul MADR, ajutorul se plătește în lei la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021.
Trebuie menționat că schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susţinerea producţiei de struguri de masă Vitis vinifera ssp. Vinifera şi nu se aplică soiurilor cu destinaţie mixtă.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi eligibili
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se acordă pentru plantaţii cu struguri de masă pentru o suprafaţă de minimum 1.000 mp şi maximum 10 ha, inclusiv. Acestea se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2022.
De asemenea, plata se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată, arată proiectul de Hotărâre. În document se precizează că schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de struguri de masă, respectiv: producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la 31 decembrie 2022, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi producătorilor agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de struguri de masă, beneficiarii trebuie să solicite ajutorul de minimis, să utilizeze o suprafaţă cultivată cu struguri de masă, de minimum 1.000 mp şi maximum 10 ha inclusiv, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere struguri de masă, anul, beneficiar numărul, Direcţia Agricolă Judeţeană/a Municipiului Bucureşti”.
Mai mult, beneficiarii trebuie să obţină o producţie de minimum 6.000 kg struguri de masă/ha de pe suprafaţa prevăzută şi să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cu plantaţiile de struguri de masă, în anul 2022, la specificaţia vii nobile pe rod, pentru struguri de masă.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





