Scandal imens în România privind pașaportul de vaccinare anti-COVID! Este sau nu discriminare? Ce va decide UE

Pașaportul de vaccinare ar putea să pună probleme serioase celor care se află deja cu gândul la vacanțele de anul acesta. Un astfel de document ar reprezenta o asigurare că vacanțele noastre vor fi sigure, spun unele voci. Totuși, inclusiv președintelui Klaus Iohannis, cred că s-ar crea un cadru de discriminare între cetățeni. Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba spune că la nivelul Uniunii Europene există o directivă privind dreptul la liberă circulație și ședere în UE.  Prin aceasta este prevăzută și situația de excepție prin care se pot impune restricții de la aceste drepturi. Motivul ar fi pentru a se proteja sănătatea publică.

 Pașaportul de vaccinare, un subiect complicat

“Subiectul este puțin nuanțat. La nivelul UE avem Directiva 38 din 2004 privind dreptul la libera circulație și dreptul de ședere în UE, una dintre excepții – când poți impune restricții, este tocmai sănătatea publică. Art 29 spune clar că sunt boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații, boli cu potențial pandemic, așa cum sunt definite de OMS, boli infecțioase contagioase.

Potrivit legilor UE, statele membre au și posibilitatea legală să impună restricții ale libertății de circulații și a dreptului de ședere când trebuie să protejeze sănătatea publică.

Solicitarea de teste sau de certificate de vaccinare nu vor fi neapărat o formă de discriminare. Suntem într-o perioadă de vaccinare. Trebuie să punem accent pe transparență și informare cu privire la procesul de vaccinare. Ca populația să aibă încredere și să decidă informat dacă se vaccinează sau nu. Să insistăm pe aceste aspecte de informare. Astfel, conform legilor UE, se pot impune restricții. Și se pot solicita astfel de condiții tocmai pentru a se proteja sănătatea publică”, a explicat Asztalos Csaba.

Regulile se pot schimba de la o zi la alta

Potrivit șefului CNCD, regulile se pot schimba de la zi la zi, cu atât mai mult fiind necesară informarea. Totodată, nu trebuie induse tensiuni în societate.

“Să încercăm să fim calmi și să ne străduim a informa populația corect cu privire la procesul de vaccinare și la condițiile de deplasare si de transport”, a mai spus acesta.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu este de acord cu impunerea la nivel european a unor certificate în baza cărora cei vaccinați împotriva COVID-19 să poată călători.

“Nu consider că este o idee bună. Trebuie să existe un certificat de vaccinare. Dar trebuie folosit pentru motive medicale nu pentru călători. Să folosim aceste certificate ca să împărțim populația Europei în două nu mi se pare un lucru bun”, a declarat Iohannis.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin

Scandal imens în România privind pașaportul de vaccinare anti-COVID! Este sau nu discriminare? Ce va decide UE