Miniştrii europeni de Finanţe, reuniţi la Luxemburg, au ajuns la un acord, luni seară, cu privire la crearea de noi sancţiuni pentru ţările foarte îndatorate şi la examinarea prealabilă de către Uniunea Europeană a proiectelor naţionale de buget, informează AFP.

„Vom îmbunătăţi Pactul (de stabilitate şi de creştere) creând mai multe sancţiuni, care să intervină mai devreme”, a anunţat preşedintele UE, Herman Van Rompuy, la finalul reuniunii de la Luxemburg, care a permis concretizarea deciziilor de principiu luate pe 21 mai.

Acordul presupune posibilitatea aplicării de sancţiuni chiar dacă limita actuală, de trei la sută din PIB, fixată prin Pact pentru deficitele publice, nu este încă depăşită. Aceste sancţiuni, ce urmează a fi definite, ar putea fi decise dacă o ţară nu a ţinut cont de avertizările partenerilor săi cu privire la deficitul public sau dacă nivelul total al datoriei sale creşte prea rapid.

O altă noutate avută în vedere de UE se referă la o atenţie sporită faţă de datoria de stat, care nu trebuie să depăşească 60 la sută din PIB, şi nu doar faţă de deficitele anuale. Ideea este de a putea declanşa procedurile pentru deficit excesiv mai devreme, pentru ţările ale căror datorii nu scad destul de rapid.

Pactul de Stabilitate prevede, teoretic, penalizări pentru ţările din zona euro ce depăşesc pragul limită de trei la sută din PIB pentru deficitul de stat anual. Însă, acest instrument nu a fost niciodată utilizat până acum, în pofida numeroaselor încălcări ale Pactului.

Ce sancţiuni s-ar putea da

Miniştrii vor solicita Comisiei Europene să facă propuneri pentru a defini noile sancţiuni. De exemplu, suspendarea anumitor subvenţii pentru buget de la Uniunea Europeană pentru ţările care nu ţin cont de regulile Pactului. Germania a propus şi suspendarea dreptului de vot în cadrul reuniunilor ministeriale europene de la Bruxelles.

„Am vorbit despre aceste lucruri, însă toată lumea e conştientă că sancţiunile nefinanciare presupun o modificare a tratatelor europene, deci o procedură grea şi de durată”, a declarat Van Rompuy.

„Nu s-a exclus modificarea tratatelor, însă ne-am concentrat pe ceea ce putem face pe termen scurt şi în cadrul tratatului actual, care nu permite arderea etapelor şi decretarea de sancţiuni nefinanciare”, a adăugat el.

În plus, miniştrii au acceptat principiul de examinare pe viitor a proiectelor de buget naţional în cadrul UE în primăvara fiecărui an, înainte ca acestea să fie discutate şi adoptate de parlamentele naţionale. Această iniţiativă este menită a înăspri disciplina bugetară.

„Un guvern care prezintă un buget cu un deficit crescut va trebui să se justifice în faţa partenerilor săi şi, cum acest lucru ar avea loc primăvara, ar fi destul timp pentru a face ajustări înainte de aprobarea bugetului final”, a subliniat Van Rompuy.

SURSA: Agerpres