S-a aflat totul în cazul fetiței din Baia de Aramă! Procuroarea acuzată rupe tăcerea
Scandalul momentului din România trece la un alt nivel. S-a declanșat nucleara în cazul fetiței din Baia de Aramă. Procuroarea acuzată de toată lumea s-a decis să rupă tăcerea.
Șoc total în cazul fetiței agresate din Baia de Aramă. Procuroarea acuzată a decis să rupă tăcerea și să-și spună propria poveste. Aceasta a intervenit în cazul fetiței de nouă ani, bruscată de autorități pentru a fi dată spre adopție și a explicat ce s-a întâmplat la fața locului.
„Am încercat să relaționăm cu minora, dar nu s-a putut pentru că striga, plângea. I-am solicitat fostei asistente maternale să o liniștească. Acest lucru s-a întâmplat la etaj, am coborât în bucătăria de la parter, am încercat să discutăm, să-i explicăm ce urmează să se întâmple. Au început ceilalți membri majori să țipe, s-a creat o hărmălaie. Am reușit să o iau în brațe și am predat-o tatălui. Se zbătea pentru că asta i s-a inoculat, că va fi luată în străinătate și i se va face rău”, a mărturisit procuroarea.
Omul legii care a intervenit în acest caz este anchetat. Sunt trei verificări care o vizează, anunță Antena 3.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





