Casa, familia, parametrii locuirii, stilul de trai, speranţa de viaţă, sursele din care face rost de bani (structura veniturilor) sau modul în care îi foloseşte (structura cheltuielilor) ar fi principalele repere ale existenţei acestui cetăţean virtual. Cele mai multe date referitoare la aceste aspecte se găsesc în raportările Institutului Naţional de Statistică.

Românul mediu are una dintre cele mai mici speranţe de viaţă din Uniunea Europeană, respectiv 72 de ani. La vârsta de 19 ani se angajează, apoi iese la pensie în jurul vârstei de 65 de ani, dar preferă să muncească şi după aceea, pentru a-şi susţine copiii şi mai ales nepoţii.

În gospodăria românului din statistici se regăsesc trei persoane, care aduc în total un venit de aproximativ 640 de euro, din care sunt acoperite cheltuielile pentru consum, de aproximativ 540 de euro. De fapt, jumătate din banii de cheltuială se duc pe mâncare, băutură şi ţigări. Puţin peste 38% din veniturile românului nostru se cheltuiesc pentru produse agroalimentare şi băuturi nonalcoolice şi peste 6% – pentru tutun şi alcool. O pondere semnificativă (22%) în totalul cheltuielilor sale este reprezentată de costurile cu întreţinerea locuinţei – apă, electricitate, gaze etc. Cel mai puţin din total îi revine cheltuielilor cu educaţia – 0,9%. În fine, potrivit aceloraşi statistici, românul cheltuieşte anual pentru haine mai puţin de 100 de euro, iar nivelul cheltuielilor cu sănătatea şi îngrijirea personală (sub 70 de euro lunar) îl plasează pe cea mai joasă poziţie în clasamentele europene.

Cetăţeanului nostru virtual, ca persoană activă, îi revine echivalentul a mai mult decât un beneficiar de fonduri sociale, adică 0,8 pensionari şi 0,4 şomeri sau din alte categorii (de regulă, persoane defavorizate ori cu dizabilităţi). Prognozele oficiale europene arată că acest raport se va dubla până în 2030, adică românului capabil de muncă îi vor reveni mai mult de doi asistaţi social.

La muncă nu-l întrece nimeni ca volum de activitate, doar că eficienţa nu pare să conteze.

Românul din statisticile oficiale munceşte mai mult de 40 de ore pe săptămână full-time (unul dintre cei mai mari timpi de lucru din Europa), dar îşi mai găseşte timp şi pentru alte activităţi part-time, cărora le rezervă 14 ore pe săptămână. Însă ca remuneraţie primită în schimbul acestor prestaţii (puţin peste 2.000 de lei sau 450 de euro lunar), se plasează în coada clasamentului european. Dacă ar vrea să-şi înfiinţeze o firmă, ar trebui să se întovărăşească cu mai mult de 50 de parteneri, având în vedere faptul că în România sunt 21 de firme la mia de locuitori. În schimb, dacă s-ar angaja într-o firmă ca simplu salariat, aici ar avea 14 colegi, media pe ţară fiind de 15 angajaţi per companie românească. În această calitate – cea de angajat – a devenit celebru în UE, pentru că salariul său (şi celelalte costuri pe care angajatorul le suportă pentru a-i menţine postul) a crescut în 2016 cu peste 15%. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre eficienţa lui: productivitatea muncii sale a crescut cu doar 8% în aceeaşi perioadă.

În corelaţie invers proporţională cu nivelul veniturilor acestui personaj statistic se află configuraţia a ceea ce putem numi înghesuiala din ţara lui: românul are 91 de vecini pe kilometrul pătrat. Pentru comparaţie, bulgarul are doar 70 de vecini pe kilometrul pătrat, iar neamţul împarte aceeaşi suprafaţă cu alte 230 de persoane.

Te-ar putea interesa și: