Romanii vor avea avantaje similare celor din UE peste unul sau doi ani

Romanii vor avea avantaje similare celor din UE peste unul sau doi ani
Publicat de CAPITAL la 20 februarie 2003, 12:00

Urmatorii pasi constau in elaborarea legii speciale care pune la punct mecanismul de constituire si functionare a Fondului de garantare a creantelor salariale si supunerea ei, spre aprobare, Parlamentului. Este o procedura care se va finaliza in 2004 sau 2005. Regulile nationale privind organizarea, finantarea si functionarea Fondului de garantare a creantelor salariale sunt, pana la aparitia legii speciale, necunoscute. Totusi, Directiva Comisiei Europene instituie trei principii obligatorii: P

Urmatorii pasi constau in elaborarea legii speciale care pune la punct mecanismul de constituire si functionare a Fondului de garantare a creantelor salariale si supunerea ei, spre aprobare, Parlamentului. Este o procedura care se va finaliza in 2004 sau 2005.

Regulile nationale privind organizarea, finantarea si functionarea Fondului de garantare a creantelor salariale sunt, pana la aparitia legii speciale, necunoscute. Totusi, Directiva Comisiei Europene instituie trei principii obligatorii:

Patrimoniul institutiei care administreaza Fondul este independent de capitalul de exploatare al unitatilor si se constituie astfel incat asupra acestuia sa nu poata fi pus sechestru in caz de faliment.
Angajatorii contribuie la finantarea Fondului in masura in care aceasta nu este acoperita integral
de autoritatile publice. Obligatia de plata a creantelor salariale exista independent de indeplinirea obligatiei angajatorului de a contribui la finantarea Fondului.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.