România condamnată la subdezvoltare: consum pe datorie, investiţii abandonate

Fiecare român are de plătit 3.000 de euro în contul datoriilor făcute de stat, cu 15% mai mult decât în 2012 şi cu 30% în plus faţă de 2010. Împrumuturile s-au umflat pentru salarii şi pensii, fără investiţii productive

Datoria publică a depăşit 271 miliarde lei, la jumătatea lui 2014, fiind de două ori şi jumătate mai mare decât în 2008, anul în care criza economică a explodat în România. Sume imense au fost împrumutate pentru plata salariilor şi a pensiilor, într-un moment în care statul nu a mai fost în stare să-şi achite obligaţiile curente. În ciuda tăierilor şi a încercărilor de echilibrare a bugetului, tendinţa se menţine până în prezent: guvernul continuă să ia bani pentru consum, fără să genereze investiţii productive. Din această cauză, datoria devine tot mai riscantă pentru că, în loc să creeze condiţii de creştere în viitor, pune presiune pe generaţiile următoare.  Reîntregirea salariilor bugetarilor, dar şi angajarea altor cheltuieli de personal sau cu bunurile şi serviciile au însemnat noi credite. În acest timp, Produsul Intern Brut (PIB) abia a recuperat prăbuşirea din vârful crizei, apropiindu-se de nivelul pe care îl avea în urmă cu şase ani. Ritmul superior de majorare a datoriei publice comparativ cu cel al PIB se reflectă în creşterea riscului de solvabilitate şi implică o atenţie deosebită din partea factorilor de decizie ai Ministerului Finanţelor, remarcă un raport de audit al Curţii de Conturi privind datoria publică. Dependenţa de noi împrumuturi este atât de mare, încât sumele luate de guvern de la finanţatori interni şi externi au depăşit nu doar creşterea economică, ci şi creşterea exporturilor şi a veniturilor din taxe şi impozite. Pe scurt, nevoile actuale ale statului, aşa cum sunt gândite şi dimensionate de guvern, nu sunt corelate cu avansul economiei româneşti, astfel încât datoria să scadă treptat şi să devină mai uşor de rambursat.

În acelaşi timp, tot Curtea de Conturi observă că împrumuturile au fost mai mari decât era necesar pentru acoperirea deficitului. Cu alte cuvinte, guvernul s-a împrumutat mai mult şi, deci, a cheltuit mai mult decât impuneau obligaţiile stringente. Prin urmare, cheltuielile publice s-au gonflat pentru consum, periclitând dezvoltarea viitoare. Un alt efect al acestei politici este o creştere economică pe hârtie, în spatele căreia se ascund datorii mai multe şi cheltuieli guvernamentale mai mari. „E ca şi cum mă uit la vecinul meu şi într-o zi îl văd cum începe să care la mobilă şi aparatură electronică, toate cumpărate din cardul de credit, şi rămân mut de uimire la creşterea sa economică. Ea e falsă şi se face pe fondul sacrificării creşterilor economice viitoare, când toate aceste datorii acumulate de sectorul public, în mare parte pentru pensii, salarii şi cheltuieli cu bunuri şi servicii la preţuri îndoielnic de mari, trebuie date înapoi“, explică profesorul de economie, Cristian Păun.

Consum, consum şi, iar, consum

Circa 90% din banii împrumutaţi de stat merg la deficit şi la refinanţarea datoriilor existente. „Nivelul redus al contractării împrumuturilor externe destinate finanţării unor programe/proiecte de investiţii viabile pe termen lung şi generatoare de progres în plan economic care să conducă la creşterea producţiei, implicit la crearea de noi locuri de muncă, pentru realizarea unei creşteri economice durabile şi contractarea cu preponderenţă a împrumuturilor externe pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice, accentuează dezechilibrele comerciale“, notează Curtea de Conturi. Mai grav, instituţia a constatat că parte din împrumuturile contractate pentru investiţii a fost returnată pentru că nu a fost folosită, însă Ministerul de Finanţe a plătit dobânzile aferente.

„Politica de contractare a împrumuturilor de stat şi emisiunile de obligaţiuni trebuie să fie orientate către efectuarea de cheltuieli productive, şi anume realizarea de investiţii în resurse umane, în infrastructură, în cercetare, investiţii în tehnologie şi tehnică avansată şi alte activităţi benefice pe termen lung, care pot să asigure în viitor atât rambursarea obligaţiunilor emise şi plata dobânzilor aferente, cât şi dezvoltarea economiei în ansamblu“, arată documentul citat. Foamea de bani a statului blochează accesul companiilor private la creditare pe piaţa internă. Alături de creditele externe, luate, cu precădere, în criză, de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, dar şi prin emisiuni de eurobonduri, Finanţele se finanţează masiv de la băncile locale. În timp ce statul se îndestulează, asigurând băncilor venituri sigure, mediul privat se plânge că nu are surse financiare pentru a se dezvolta. „În perioada 2010-2012, datoria publică guvernamentală internă a fost deţinută integral de sectorul bancar privat, creându–se astfel un cerc vicios între datoria publică şi consolidarea bancară. Apreciem că, în calitatea lor de depozitari ai resurselor financiare ale populaţiei şi ale societăţilor comerciale, băncile au o poziţie privilegiată pe piaţă. Întrucât acestea trebuie să-şi valorifice resursele, prin plasarea lor în titluri de stat, MFP a asigurat sectorului bancar privat un venit sigur şi plasamente în active fără risc“, notează raportul amintit.

Dezastrul bugetar

Strategia guvernului – consum şi zero investiţii – este reconfirmată de cea de-a doua rectificare bugetară, aprobată pe 1 octombrie. După acelaşi model, ca la prima rectificare, guvernul taie masiv banii alocaţi iniţial investiţiilor şi îi redirecţionează la cheltuieli curente. Cea mai flagrantă decizie, cu implicaţii multiple şi serioase asupra creşterii economice, e anularea celor 3,9 miliarde de lei de la finanţarea proiectelor din fonduri europene, inclusiv autostrăzi. Compania Naţională de Autostrăzi a pierdut aproape un miliard cu această ocazie. Prin această măsură, executivul a renunţat totodată la miliarde de euro din fondurile UE, din care ar trebui să se construiască mari proiecte de infrastructură care creează locuri de muncă şi contribuie la dezvoltarea pe termen lung. Pe de-o parte, abandonează lucrări cu mare impact pentru creştere din bani europeni, dar pe de altă parte guvernul majorează împrumuturile purtătoare de costuri pentru cheltuieli de consum care îndatorează generaţiile viitoare şi care asigură doar supravieţuirea la limita sărăciei.

Politicile economice se înscriu într-o paradigmă a subdezvoltării, de ani de zile, care sacrifică creşterea economică solidă pe termen lung, bazată pe investiţii productive, în schimbul unei iluzorii bunăstări de moment şi a unor beneficii electorale pentru politicienii aflaţi la guvernare.

Recomandări

Curtea de Conturi dă câteva sfaturi Ministerului de Finanţe pentru a a reduce riscurile create de creşterea datoriei publice:

    Aprobarea prin lege a plafonului de îndatorare

    Reducerea costurilor

    Contractarea îmrpumuturilor externe pentru investiţii

    Limitarea împrumuturilor pentru finanţarea deficitului

    Evitarea vârfurilor de plată

    Recuperarea sumelor plătite de MFP ca garant

42,5% din PIB a fost datoria publică anul trecut faţă de 37,1% din PIB, în 2010