Fondul de salvare (rezoluţie bancară) trebuie să ajungă la resurse de minimum 1% din depozitele garantate constituite la băncile din ţară în termen de până la 10 ani, perioadă în care contribuţiile băncilor vor fi desfăşurate uniform. Fondul de rezoluţie se adaugă fondurilor de garantare a depozitelor bancare constituite în fiecare stat membru UE.
În cazul în care proiectul de directivă va fi aprobat, pentru România acest fond ar trebui să se ridice la 1,1 miliarde de lei, dat fiind că, potrivit ultimelor date, valoarea totală a creditelor garantate aflate în plafonul de garantare de 100.000 de euro este de circa 113 miliarde de lei.În contextul directivei discutate de CE, rezoluţia reprezintă restructurarea unei instituţii financiare în vederea asigurării continuităţii funcţionării activităţilor sale esenţiale, menţinerii stabilităţii financiare şi restaurării, în totalitate sau parţial, a viabilităţii băncii respective.
În situaţia în care fondul de rezoluţie a utilizat, înainte de încheierea perioadei de 10 ani, finanţări de peste 0,5% din valoarea depozitelor garantate la nivel naţional, perioada în care fondul trebuie să atingă ţinta de 1% poate fi prelungită cu până la 4 ani.
După depăşirea perioadei iniţiale, în cazul în care resursele financiare ale fondului vor scădea sub jumătate din pragul de 1% din soldul depozitelor garantate, contribuţiile percepute de la bănci vor fi de minimum 0,15% din depozitele garantate pe an.
Fondul de rezoluţie va percepe anual contribuţii de la bănci, care vor fi stabilite pro rata faţă de valoarea pasivelor minus fonduri proprii.
Fondul se va încadra într-un sistem european de finanţare a procedurilor de rezoluţie. Fondurile de rezoluţie din diferite ţări se vor putea împrumuta reciproc în anumite condiţii, iar sistemele de finanţare vor fi mutualizate în cazul rezoluţiei unui grup bancar, potrivit proiectului de directivă.
Astfel, dacă un grup bancar european intră în procedură de rezoluţie, vor fi putea fi utilizaţi şi banii din fondurile de rezoluţie constituite în statele unde funcţionează subsidiare ale acelei entităţi.
În privinţa utilizării banilor, fondul naţional de rezoluţie va putea garanta activele sau pasivele unei bănci aflată în procedură de rezoluţie, ale subsidiarelor sale, a unei aşa-numite bridge-institution sau a unui vehicul de administrare de active; efectua împrumuturi către banca aflată în rezoluţie şi celelalte instituţii amintite anterior; respectiv, cumpăra active de la instituţia aflată în rezoluţie.
Fondul de rezoluţie nu poate fi utilizat în mod direct pentru absorbirea pierderilor băncii aflată în rezoluţie sau pentru recapitalizare acesteia, însă atribuţiile sistemului pot conduce în mod indirect la o situaţie în care o parte din pierderi ar putea fi transferate către fond.
Directiva pregătită la nivelul UE va stabili că autorităţile din ţările membre trebuie să utilizeze toate pasivele pentru recapitalizarea unei bănci în procedura de bail-in, excepţie făcând depozitele garantate (sub 100.000 euro), economiile şi activele clienţilor protejaţi de legea falimentului sau de dreptul civil, dar şi datoriile către angajaţi, furnizori şi stat.
