In pofida colapsului economic, firmele producatoare de instrumente muzicale prospera.
De secole, lutierii mureseni din zona montana fabricau instrumente muzicale. Dupa 1951, aceasta indeletnicire a devenit un monopol de stat. O data cu liberalizarea pietei de dupa decembrie 1989 si cu posibilitatea infiintarii de societati comerciale, aceasta indeletnicire s-a divizat. Pe de o parte, unii lutieri si-au deschis ateliere proprii, firma de stat s-a privatizat, iar pe de alta parte, au aparut firme noi, specializate in fabricarea de instrumente muzicale.
Desi concurenta, la Reghin, este acerba, firmele pot face fata cu greu cererii de pe piata mondiala. Viorile, violoncelele sau chitarile reghinene sunt cunoscute pe intreg mapamondul. Mari maestri canta la instrumente de fabricatie romaneasca. Iar societatile comerciale de profil devin din ce in ce mai profitabile, extinzand ofertele lor in cele patru colturi ale lumii.
De la monolitul socialist de stat, la privatizare
Fabrica de instrumente muzicale din Reghin a luat fiinta in 1951, ca o sectie a IPL-ului din localitate. Inca de la inceput, intreprinderea lucra cu preponderenta pentru export. Dupa decembrie 1989 s-a pus problema privatizarii, mai ales ca intreprinderea s-a divizat in patru societati comerciale. Astfel, avea sa ia nastere Hora SA. Procesul de privatizare nu a fost deloc usor, din cauza sicanelor legislatiei economice romanesti.
In 1994 a inceput privatizarea prin metoda MEBO, PAS achizitionand 51,5% din actiuni, restul fiind impartite intre FPS si FPP. Pana la urma, actionarii au reusit sa cumpere de la FPS restul pachetului de actiuni, astfel incat, la ora actuala, detin 92,25%, ceea ce a ramas revenind SIF 1 Banat-Crisana.
Firma produce peste 80 de sortimente de instrumente muzicale si accesorii, de la viori pana la fluiere sau tambale. Marea majoritate a produselor – peste 90% – iau calea exportului. Anul trecut, Hora SA a avut o cifra de afaceri de 51,4 miliarde lei, cu un beneficiu brut de 23,7 miliarde lei, ceea ce inseamna 50,72%.
Nivelul exportului, mai ales spre Germania, SUA, Anglia, Spania, Italia si Australia, a insumat numai anul trecut aproximativ cinci milioane USD.
„In pofida dificultatilor economice, incepand din 1990, noi nu am facut disponibilizari. Si acum lucreaza 464 de oameni, majoritatea cu inalta calificare. Iar salariul mediu net este 2,157 milioane lei”, spune nu fara o doza de mandrie ing. Nicolae Bazgan, directorul general. „Si inca ceva – adauga Bazgan. Din 1990 incoace, noi nu am avut nici o greva, nici un conflict social la nivel de intreprindere.”
O mare parte din profit a fost reinvestit, inclusiv pentru construirea unei cai ferate industriale proprii. De asemenea, din beneficiu
s-au achitat ratele curente pentru actiunile FPS, firma fiind in avans cu plata acestora, neexistand decat doua rate in valoare de 660 milioane lei. Avansul in aceste plati nu este oarecare: ultima rata a fost platita in contul anului… 2004.
Aici se executa atat produse de serie, cat si produse pentru maestri. Viorile in serie sunt vandute pe piata externa la un pret de 70-75 USD bucata, iar chitarile, la 45 USD. Produsele unicat, pentru maestri, costa mult mai mult: circa 2.500 marci germane bucata, acestea fiind executate manual, prin metode traditionale.
„Lutierii nostri sunt extrem de valorosi. Dar talentul lor este ajutat de calitatea exceptionala a lemnului de rezonanta din zona”, precizeaza directorul general. Tocmai aceasta materie prima extrem de valoroasa incepe sa ridice probleme, achizitionarea ei fiind din ce in ce mai grea. In procesul de fabricatie al instrumentelor muzicale valoroase si competitive este necesar un lemn de rezonanta, taiat si uscat vreme de sapte-opt ani. Acest lemn devine din ce in ce mai rar, atat din cauza doboraturilor de vant neexploatate la timp, cat si a defrisarilor abuzive din padurile retrocedate vechilor proprietari. „Cantitatile de lemn de rezonanta au scazut dramatic in ultima perioada, fapt pentru care suntem extrem de ingrijorati”, adauga Nicolae Bazgan.
Probleme creeaza si accesoriile. Desi firma produce corzi, acestea nu sunt folosite decat pentru productia de serie. Pentru produsele unicat, manufacturiere, este necesar importul de corzi din SUA. Acelasi lucru este necesar si pentru achizitionarea de lacuri speciale.
Pentru a atrage si cumparatori autohtoni, Hora SA a deschis recent, la Bucuresti, magazinul Rapsodia, unde sunt prezentate toate gamele de produse. Marele of al directorului este acela ca, in Romania, nu s-a infiintat o sectie de invatamant in acest domeniu, oamenii fiind nevoiti sa invete din mers sau sa fure meseria de la cei mai in varsta. De aceea, a infiintat o biblioteca de specialitate, continand sute de volume si publicatii de specialitate.
Bazgan, care lucreaza in fabrica de 34 de ani, este optimist. Mai mult decat atat, concurenta il stimuleaza: „Cel ce se teme de concurenta este slab. Trebuie sa acceptam concurenta, nu numai cea de pe piata interna, cum a fost pana in 1990, dar acum si pe plan local. Totul e sa luam masuri cat mai profitabile. Eu personal, cat voi fi director general, nu voi avea odihna pana nu vom ajunge numarul unu in Europa.”
La Hora, nimic nu se pierde, ci se transforma. Din deseurile de lemn se fabrica jocuri pentru copiii de toate varstele, inclusiv jocuri logice. Si aceste produse sunt extrem de cautate, atat de parinti, cat si de copiii plictisiti de jucarii electronice ultrasofisticate.
Un particular cu noroc
in afaceri
Vasile Gliga este cunoscut ca unul dintre cei mai valorosi lutieri din Romania. In 1991 avea sa infiinteze firma Gama-Prodex SRL. Ulterior, mai avea sa puna bazele a inca doua firme, la care este actionar majoritar: Gliga Vasile Instrumente Muzicale SRL (in 1994) si Gems Impex SA (in 1997). Aceste firme sunt specializate doar pe productia de instrumente muzicale, fiecare avand specific propriu: productia de serie, cea profesionista sau cea tip maestru. Cu timpul, chiar la iesirea din Reghin spre Toplita, si-a facut simtit prezenta un complex de cladiri impozante. Localnicii denumesc cele trei firme, cu respect si admiratie, Gliga Company.
Viorile de aici sunt recunoscute de mari maestri. Insusi Yehudi Menuhin a apreciat vioara pe care Gliga i-a inmanat-o personal. Iar beneficiarii din Germania, SUA, Japonia sau Olanda sufoca firma cu comenzi, capacitatea depasind cererea. Cele trei firme produc doar viori si violoncele. Per total, toate trei au incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de aproximativ 9,5 miliarde lei, si un profit de 1,75 miliarde lei. Aici lucreaza 350 de angajati, salariul mediu net fiind de peste 900.000 lei.
Viorile si violoncelele produse de firmele lui Gliga participa la traditionalele targuri si expozitii de profil de la Frankfurt, Cremona sau Paris. La targul de la Cremona, viorile Gliga au fost inscrise in catalogul mondial de profil.
Exportul reprezinta 99% din productie. O vioara de serie costa 150 USD, una profesionista, 300 USD, iar una de maestru, 600 USD. La aceasta din urma categorie lucreaza zece dintre cei mai apreciati lutieri.
Pentru realizarea unei astfel de viori sunt necesare, nici mai mult nici mai putin, decat trei luni de zile.
Nivelul productiei lunare este relativ constant: 1.000 viori de serie, 100-150 viori profesioniste si 10-20 de maestru. Firmele au experti care cauta lemn de rezonanta de inalta calitate, precum si un violonist care sa incerce pretioasele instrumente.
Investitiile lui Vasile Gliga nu
s-au rezumat doar la afaceri strict profitabile. A construit o sala de dans sportiv, extrem de aratoasa, si a infiintat clubul Dansul viorilor. Tinerii intre 4 si 20 de ani care frecventeaza acest club au obtinut in ultimii ani performante remarcabile pe plan national.
Indiferent daca este vorba de o firma privatizata sau de un atelier de fabricatie de instrumente, aceasta industrie si indeletnicire este una dintre cele mai profitabile din Romania, aducand in tara valuta mult-ravnita, dar oferind si locuri de munca stabile oamenilor pasionati, care imbina industria cu arta.tr
r
Peter Leb

Te-ar putea interesa și: