România fierbe. Pe fondul crizei economice apărute în urma pandemiei de coronavirus, guvernarea de dreapta s-a angajat să reformeze statul și economia, găsind ca singură soluție pentru această reformă tăierea drastică a cheltuielilor publice.

Premierul Cîțu a declarat în numeroase rânduri că altfel nu se poate și că austeritatea cheltuielilor bugetare este singura soluție, pentru ca, în condițiile veniturilor existente, să poată rămâne bani și pentru investițiile publice care să pună din nou în mișcare economia.

Florin Cîțu este convins că este așa și nimic nu pare a-i clătina convingerile foarte solide. Doar că unele aspecte trebuie neapărat scoase în lumină, pentru o corectă informare.

Două școli de gândire

Criza economică prin care trece România, după cum se știe, nu este nici prima și mai mult ca sigur nu va fi nici ultima. Crize economice au tot fost și vor mai fi în toată lumea și nu este Florin Cîțu cel care trebuie să inventeze apa caldă, pentru a găsi modalitatea ieșirii din criză.

Cu atât mai puțin în contextul contemporan globalizat, în care influențele externe au rol determinant în evoluția unei economii cum este cea românească.

Problema este că măsurile adoptate pot ajuta la ieșirea din criză sau, din contră, pot transforma o criză conjuncturală într-o depresie economică pe termen lung.

Falimentele giganților americani Lehman Brothers și Goldman Sachs din 2008 au atras criza financiară și, ulterior, economică, ce s-au răspândit la nivel global.

Teoreticienii și economiștii americani s-au confruntat atunci în două școli de gândire care prevedeau pentru cheltuielile publice măsuri antagonice în vederea repornirii economiei.

Astfel, existau două opțiuni ce vizau măsuri complet opuse: tăierea cheltuielilor guvernamentale, pentru a reduce deficitele și a încetini ritmul de creștere a datoriei publice, respectiv, creșterea cheltuielilor, prin efectuarea de investiții de stat care să repornească economia.

Austeritate marca Merkel

Această ultimă metodă mai era denumită de economiștii americani și “răscumpărarea datoriei prin ea însăși”.

Nici una din tabere nu a avut un câștig de cauză incontestabil. Guvernul american s-a aflat în imposibilitatea de a spori cheltuielile publice, confruntându-se cu o datorie publică uriașă, raportată la nivelul produsului intern brut.

Pe de altă parte, nici nu a trecut la reduceri masive ale cheltuielilor publice, încercând să aleagă o cale de mijloc.

În schimb, Comisia Europeană condusă de Angela Merkel a ales metoda dură, a austerității și a impus statelor membre UE ajustarea negativă drastică a cheltuielilor publice.

Economia Europeana, impulsionată prin TARP

Rezultatul este cunoscut, economia europeană confruntând-se în anii care au urmat cu o stagnare economică pe termen lung, în care PIB-ul zonei a avut evoluții ce cu greu au depășit 1%, ce au silit în cele din urmă Banca Centrală Europeană să adopte cele două planuri de susținere a economiei prin injecții de lichiditate, respectiv prin răscumpărarea de active, după model american – TARP.

Însuși Jeffrey Franks, reprezentantul Fondului Monetar Internațional (FMI) în România la acea vreme, declara în august 2009 la București: ”actuala criză economică şi financiară internaţională are mai multe caracteristici comune cu Marea Depresie economică a anilor ’30 din secolul trecut […]; una dintre greşelile făcute în anii ’30 de guverne, pe care ar trebui să o evite în contextul actualei cri­ze, este reducerea drastică a chel­tuielilor publice.

Astfel, scăderea cu 12% a cheltuielilor publice de către Guvernul S.U.A., între anii 1930 şi 1932, a condus la reducerea drastică a consumului şi la creşterea cu 24% a şomajului în perioada amintită”.

Helicopter money versus austeritate

Cu atât mai importantă este declarația lui Jeffrey Franks în contextul crizei de azi, când cei mai mulți economiști internaționali atrag atenția că principalul obstacol pentru pentru revenirea economiei la nivelurile de dinainte de pandemia de coronavirus este tocmai prăbușirea consumului.

Premierul Florin Cîțu însă că nu aude, nu vede, el cunoscând o singură metodă: focul purificator pentru economie al austerității.

În timp ce alte state, cu economii dintre cele mai puternice, s-au întrecut în 2020 programe de tip helicopter money, iar în 2021 iau în continuare măsuri pentru susținerea consumului, guvernele Orban și Cîțu nu au făcut decât să taie, să plafoneze, să reducă, părând a nu fi deloc atente la ceea ce se întâmplă prin alte părți.

România, la criza economică din 2020-2021, vine cu soluțiile adoptate de alții în 1930 – 1932.