Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la -3%, nou nivel minim istoric

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la -3%, nou nivel minim istoric
Publicat de Valentin Vioreanu la 11 aprilie 2016, 09:04

Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în februarie, la minus 3%, în coborâre de la minus 2,7% în februarie, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

'Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3% în luna martie 2016 comparativ cu luna martie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de -2,4%', arată INS.

În luna martie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu martie 2015, este de 58,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 24,6%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 16,6%.

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2015 – martie 2016) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2014 – martie 2015), calculată pe baza IPC, este de minus 1,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de minus 1,1%, informează INS.

În martie 2016 faţă de martie 2015, preţurile de consum au scăzut la grupa mărfurilor alimentare cu 6,74%.

Banca Naţională a României (BNR) estima, la începutul anului, o inflaţie de minus 3% pentru finalul lunii martie 2016. Potrivit BNR, excluzând efectul de runda I privind TVA, inflaţia ar fi atins 1,3%, la finalul primului trimestru din acest an. Ţinta de inflaţie a Băncii Centrale pentru 2016 este de 2,5% +/-1 punct procentual.

BNR a modificat la 1,4% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, de 1,1%, conform datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a menţinut, în prognoza de iarnă 2016, proiecţia privind inflaţia la finele acestui an la 1,8% şi pentru anul viitor la 2,5%, estimările fiind similare celor din prognoza de toamnă publicată la finalul lunii noiembrie 2015. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.