Aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, președintele Traian Băsescu l-a criticat dur pe Arafat pentru rezervele acestuia pe tema privatizării sistemului medical de urgență.
Băsescu referindu-se la Arafat: Dacă nu găseşte înţelegere la MS, ori pleacă ministrul ori secretarul de stat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că Raed Arafat ar trebui să-şi înţeleagă misiunea de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, adăugând că ar trebui să-şi exprime opiniile privind noua lege a Sănătăţii, în primul rând, în interiorul MS, iar, dacă are un alt punct de vedere decât al ministrului de resort, atunci ‘ori trebuie să plece ministrul, ori secretarul de stat’.

‘Legea (legea Sănătăţii – n.r.) trebuie explicată către public în primul rând, căci acesta a fost rostul punerii acestei legi pe site-ul MS: pentru a genera dezbatere publică, ci nu ostilitate a secretarilor de stat împotriva proiectului de lege. Sigur, nu-i spune nimeni domnului Arafat că n-are dreptul să aibă părerea că trebuie să rămână un sistem al statului sistemul de urgenţă, dar acest lucru îl exprimă, în primul rând, în interiorul ministerului şi, dacă nu găseşte înţelegere şi are alt punct de vedere decât propriul lui ministru, ori trebuie să plece ministrul ori secretarul de stat. Cine credeţi că pleacă? Ghici ghicitoarea mea! Este inadmisibil ca procedură. Aduceţi-vă aminte că ministrul Muncii Lăzăroiu (fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu – n.r.) era numit de două săptămâni, a spus ceva în neconcordanţă cu Guvernul şi a fost remaniat prompt’, a afirmat Băsescu, luni seară, la Realitatea Tv.
Citiți și:

  • Raed Arafat, atacat în direct de Traian Băsescu. „Ori pleacă ministrul, ori Raed Arafat”