Ideea ca parintii de la noi nu-si mai pot da copiii la scoala este contrazisa de suma minima necesara cumpararii unui set de rechizite pentru elevii din prima clasa: 357.000 lei. Numarul rominilor care nu au copii la scoala este i crestere. „Populatia scolara”, cifra care desemneaza numarul copiilor care umplu salile de clasa din Rominia, este i scadere. Una din cauzele acestei linii descendente – obligatoriu de amintit i orice discurs public, scris sau vorbit – trebuie sa fie o degradare continua a conditiilor din scolile rominesti, care a iceput i 1989. Fiind vorba de o linie continua, cel mai bine era i 1989, iar cel mai rau i 2000. in ultimele luni, psihoza nationala a „familiilor care nu mai au cu ce sa-si dea copiii la scoala” a atins cote alarmante, care nu sunt provocate de copiii care pun prima data mina pe abecedar i anul 2000. Nici de catre parintii lor. Este vorba de tabere adverse, la toate nivelurile scolii rominesti.
scoala Generala nr. 82, pentru clasele I-VIII, este destul de aproape de una dintre marile platforme industriale din Bucuresti – doar citeva statii de tramvai o despart de bine cunoscutele „Policolor” si „Sicomed”. Cladirea este ascunsa printre niste blocuri i marea lor majoritate de patru etaje, destul de bune pentru standardele anilor ‘70; cele mai multe apartamente din aceasta zona au fost cumparate itre timp de catre locatari, la iceput chiriasi ai statului. Este un contrast izbitor itre aleile pline de verdeata de aici si infernul bulevardului Theodor Pallady, aflat i imediata apropiere: blocuri de zece etaje itinse pe sute de metri, i linii paralele cu bulevardul, gropi de la constructii abandonate, gunoaie, praf, vegetatie luxurianta, amestecata cu gunoaie, printre gropi itinse pe o lungime de citiva kilometri, pe linga care mai trec si tramvaie.
Directorul-adjunct al scolii generale nr. 82, prof. Petre L